Teo Costache spune adevărul despre dorința de a reveni ca ispită la Insula Iubirii. Ce a mărturisit tânărul: „Mi-a schimbat viața în bine”

Teo Costache a vorbit deschis despre planurile sale de viitor, dar și despre intenția de a reveni ca ispită în show-ul de mare succes de la Antena 1.

Teo Costache spune adevărul despre dorința de a reveni ca ispită la Insula Iubirii. Ce a mărturisit tânărul: "Mi-a schimbat viața în bine"

Teo Costache este una dintre cele mai apreciate ispite de la Insula Iubirii, în urma reality show-ului de la Antena 1.

Teo Costache, despre revenirea ca ispită la Insula Iubirii

Teo Costache a vorbit deschis despre planurile sale de viitor, dar și despre intenția de a reveni ca ispită în show-ul de mare succes de la Antena 1. Însă, spre dezamăgirea fanilor, tânărul a mărturisit că nu ia în calcul o viitoare participare ca ispită la Insula Iubirii.

„Aici se încheie un capitol din viața mea. Aici se încheie Insula iubirii. Cea mai provocatoare experiență și singura care mi-a schimbat viața în bine. Nu m-aș fi văzut la 30 de ani la o astfel de emisiune, ăsta a fost motivul pentru care mi-am dorit să fac anumite lucruri la vârsta potrivită, ca apoi să nu simt nevoia”, a scris ispita Teo de la Insula iubirii, pe TikTok.

Teo Costache a mărturisit că, vizionând emisiunea la care a participat, a realizat că are multe lucruri de schimbat la propria persoană.

„Nu am cuvinte să descriu ce am simțit în toată această experiență. Este unică orice trăire acolo, dar de fiecare dată pleci cu câte ceva, iar eu am acumulat bagajul de care aveam nevoie la vârsta mea pentru a continua dezvoltarea personală. Am privit și al doilea sezon, sunt într-o continuă schimbare, dar cu siguranță am multe de îmbunătățit la mine. Îmi doresc să devin cea mai bună versiune pentru mine și viitorul meu”, a mai povestit acesta.

Teo Costache spune adevărul despre relația cu Ella Vișan la Insula Iubirii

Ella Vișan și Teodor Costache, ispita de la „Insula iubirii”, au ales să părăsească insula împreună în finala emisiunii, însă relația lor nu a rezistat mult după terminarea filmărilor. Deși părea că între ei s-a creat o legătură specială, diferențele și problemele au apărut rapid, ducând la separarea lor la scurt timp după încheierea aventurii.

Teo Costache a vorbit despre relația cu Ella Vișan și momentele pe care le-au petrecut împreună pe Insula Iubirii. El a mărturisit că nu a fost îndrăgostit, ba chiar i-a mărturisit Ellei acest lucru.

„Îmi doresc să mă îndrăgostesc din tot sufletul meu. E cel mai frumos sentiment pentru mine, acela când ești îndrăgostit. Nu, nu am fost îndrăgostit (n.r. la Insula iubirii). Ella știe că nu am fost îndrăgostit, i-am spus asta. Am fost foarte sincer față de ea. Teo, pe cât de intangibil pare ca persoană, se și atașează. Se atașează destul de greu, dar se atașează. Nu, la mine Ella a fost din prima seară, cu ghirlanda”, a declarat ispita Teo, la Un Show Păcătos.

Teo a vorbit și despre momentul în care s-a întâlnit cu logodniul Ellei, Andrei Lemnaru, la bonfire și a mărturisit că a fost surprins plăcut să vadă comportamentul tânărului.

„Eu am viața mea proprie, eu construiesc la viața mea (…) Nu m-a interesat și nu mă va interesa hate-ul (…) Ella mi l-a descris într-un fel, el s-a comportat exemplar cu mine. Respectul a vorbit în locul nostru în seara respectivă. Ella se aștepta ca Andrei să se comporte cu mine exact așa cum mi l-a descris ea pe Andrei mie”, a mai spus el.

Teo Costache, afacere de succes în Ploiești

Teodor Costache, cunoscut telespectatorilor drept Teo de la Insula Iubirii, îmbină carisma de pe micile ecrane cu spiritul antreprenorial. Dincolo de rolul de „ispită supremă” din reality-show, acesta deține o afacere solidă, axată pe servicii de mediu și închirierea de toalete ecologice.

La Ploiești, Teo administrează compania CANAL TRANS, pe care a preluat-o parțial de la mama sa, Beatrice Costache, în urmă cu șapte ani. Firma are o istorie de aproape 20 de ani în domeniu și gestionează în prezent peste 160 de contracte publice. Potrivit Cancan, veniturile anuale depășesc 350.000 de euro, dar cifra reală ar putea fi chiar mai mare, având în vedere portofoliul extins și serviciile diversificate: vidanjare, igienizare, evacuarea apelor reziduale și închirierea de toalete ecologice.

Prezența lui în sezonul actual al show-ului Insula Iubirii a readus în atenție magnetismul care l-a consacrat, după interacțiuni intense cu participante precum Iustina Loghin și Ella. Totuși, Teo a explicat că nu partea financiară îl motivează să revină în Thailanda, ci dorința de a trăi experiențe pline de adrenalină și de a-și păstra statutul de „ispită supremă”.

Rezultatele din business i-au permis un stil de viață vizibil prosper: conduce un BMW X6 evaluat la circa 70.000 de euro și poartă un ceas Rolex Datejust, al cărui preț depășește 20.000 de euro.

Citește și:
Raluca Bădulescu, dezvăluiri din culisele Asia Express. Prin ce situații neplăcute a trecut alături de fostul ei soț: „Acum râd, acum vreau să mă tăvălesc pe jos, acum plâng…'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people