Paris Hilton sprijină UNICEF România. Vedeta a vizitat mai multe familii de la noi: „Am fost onorată”

Paris Hilton a publicat imagini din timpul vizitei sale în România, alături de UNICEF.

Paris Hilton sprijină UNICEF România. Vedeta a vizitat mai multe familii de la noi: "Am fost onorată"

Paris Hilton s-a aflat recent în România, unde a participat la un proiect desfășurat împreună cu UNICEF, axat pe sprijinirea copiilor vulnerabili. Vedeta a împărtășit cu urmăritorii ei de pe Instagram câteva imagini emoționante alături de copii români, însoțite de un mesaj în care a vorbit despre experiența sa.

Paris Hilton, alături de UNICEF România

La începutul verii, Paris Hilton a ajuns în România cu ocazia festivalului „IntenCity” din Craiova, unde a fost invitată specială. Cu toate acestea, vedeta a ajuns cu o zi înainte de concertul ei, iar motivul a fost unul caritabil. Alături de UNICEF România, Paris Hilton a vizitat mai multe familii nevoiașe de la noi și s-a implicat activ în îngrijirea copiilor.

„Una dintre cele mai semnificative părți ale călătoriei mele în România a fost să văd munca puternică pe care o face @UNICEF pentru a proteja și a sprijini copiii vulnerabili ❤️. De la eliminarea îngrijirii instituționalizate până la extinderea serviciilor comunitare, @UNICEFRomania transformă vieți, iar eu am fost onorată să învăț direct de la copiii, familiile și îngrijitorii care fac această schimbare posibilă ✨. Mulțumesc, UNICEF, pentru că mi-ai arătat cum arată speranța reală și pentru că m-ai invitat să văd această muncă în acțiune 🙏. Cu ajutorul vostru, UNICEF poate să se asigure că fiecare copil crește în grija iubitoare a unei familii 💗. Găsiți linkul în bio pentru a afla mai multe și pentru a dona 🥰”, a scris Paris Hilton.

Mesajul ei a fost însoțit de hashtag-urile #SlivingForACause, #UNICEF și #1111Impact, semn că vedeta își folosește influența globală pentru a aduce atenția asupra cauzelor sociale importante.

Artista a fost invitată la IntenCity Craiova

Prezentă în Craiova cu ocazia unui festival de muzică, unde a mixat în fața unui public numeros, Paris Hilton a atras admirația nu doar prin show-ul său, ci și prin atitudinea deschisă față de public și alegerea vestimentară rafinată.

„A făcut un show extraordinar. Este o super profesionistă, cu o prestanță și o prezență extraordinară. Este o tipă extrem de populară. A coborât, după spectacol, în mulțime și a făcut poze cu fanii. A făcut poze cu toată lumea care și-a dorit acest lucru, în drumul ei de la cabină până la scenă, fără să spună că este obosită, transpirată etc. Deși putea să poarte o ținută extravagantă, a ales o ținută frumoasă, sparkling, dar în același timp reținută, fără să arate foarte mult. Arată foarte bine pentru vârsta ei! În tot timpul liber a avut grijă de copiii ei, i-a plimbat prin Craiova și a fost foarte încântată de Craiova.”, a povestit Cătălin Botezatu pentru Spynews.ro.

Pe lângă interacțiunile calde cu publicul, vedeta americană a surprins organizatorii venind în România cu o zi mai devreme pentru a se implica într-o acțiune caritabilă. Fără camere, fără comunicate de presă și fără sprijin local, Paris Hilton a ales să ajute zece familii aflate în dificultate, identificându-le singură.

„Ce am apreciat foarte tare este faptul că a venit cu o zi mai devreme și a făcut niște acțiuni caritabile pe cont propriu. A ajutat zece familii din Craiova, acțiune la care nimeni nu se aștepta. A fost un research personal, dacă puteți crede. Ea este cunoscută pe plan mondial pentru acțiunile caritabile pe care le face, și pe care nu le face neapărat la vedere, nu sunt pentru show. A fost un gest foarte frumos din partea ei, a venit în liniște, fără tam-tam, a plecat la fel și nu a luat legătura cu nimeni din România care să o ajute în găsirea familiilor, ci a căutat singură.”, a mai spus Cătălin Botezatu.

Citește și:
Ce părere are Ana Bodea despre diferența de vârstă de 15 ani dintre ea și partenerul ei, Valentin Butnaru: „O conexiune atât de specială'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people