Mădălina Ghenea i-a cerut femeii care a hărțuit-o ani la rând despăgubiri de 5 milioane de euro.
Procesul intentat la Milano în dosarul de hărțuire în care este implicată Mădălina Ghenea a ajuns la final.
Cuprins
Reprezentanții Parchetului au cerut instanței condamnarea la doi ani de închisoare a femeii de 45 de ani acuzate că ar fi supus-o pe actriță unei campanii de mesaje abuzive. În paralel, Mădălina Ghenea a solicitat să fie despăgubită cu 5 milioane de euro, după ce s-a constituit parte civilă în acest dosar.
Hotărârea judecătorilor a fost dată pe 4 februarie. Judecătorii din Italia au condamnat-o la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pe femeia în vârstă de 45 de ani, care a hărțuit-o pe Mădălina Ghenea. De asemenea, a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 40.000 euro către Mădălina Ghenea și plata sumei de 10.000 euro mamei româncei, cu titlu de daune morale.
Judecătoarea Elisabetta Canevini a obligat-o, de asemenea, pe hărțuitoare la internarea într-un centru de reabilitare. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată.
Mădălina Ghenea a transmis un mesaj emoționant după condamnarea femeii care a hărțuit-o timp de 6 ani.
„A lupta pentru viața ta într-o sală de judecată nu este normal. Dar a păstra tăcerea și a ignora o situație ca aceasta, cred, este unul dintre cele mai rele lucruri pe care le poți face. Astăzi sunt aici pentru fiica și mama mea și pentru toate femeile care sunt victime ale urii. Raportați, raportați, raportați”, a declarat Mădălina Ghenea.
Femeia în vârstă de 45 de ani s-a declarat nevinovată încă de când au apărut acuzațiile de hărțuire. Aceasta s-a apărat în fața instanței spunând că profilul ei a fost preluat de hackeri, iar acele mesaje de amenințare au fost trimise de o altă persoană, în numele ei. Avocatul femeii a anunțat că ia în calcul să facă apel, însă așteaptă motivarea instanței.
Solicitările oficiale au fost formulate luni, 12 ianuarie, în timpul unei ședințe de judecată desfășurate în capitala Lombardiei. Conform La Republica, procurorul adjunct Marisa Marchini, care a susținut acuzarea, a cerut aplicarea unei pedepse privative de libertate de doi ani, considerând-o pe inculpată responsabilă de hărțuirea online a vedetei.
Apărarea Mădălinei Ghenea a înaintat instanței o cerere de daune morale în valoare de 5 milioane de euro, solicitând totodată instituirea unei garanții de 500.000 de euro. În plus, mama actriței, care s-a alăturat procesului ca parte civilă, a cerut despăgubiri de 200.000 de euro.
Avocatul femeii trimise în judecată a cerut însă achitarea completă a clientei sale. Acesta a negat că mesajele ar fi fost transmise de pe un cont aflat sub controlul ei și a susținut că profilul de pe rețelele sociale i-ar fi fost compromis, iar o terță persoană, neidentificată până în prezent, ar fi fost cea care a folosit datele de autentificare.
O femeie româncă de 45 de ani din Limbiate, Italia, a desfășurat o campanie agresivă de denigrare online împotriva Mădălinei Ghenea. Actrița a fost supusă unei avalanșe de comentarii defăimătoare și a primit inclusiv amenințări cu moartea. Agresoarea utiliza mai multe conturi false pe Instagram pentru a trimite mesaje pline de insulte, pe care le distribuia și către prietenii, familia și colaboratorii actriței.
În iunie 2021, Mădălina Ghenea a decis să depună plângere, iar după o anchetă îndelungată, autoritățile au reușit să o identifice pe făptașă.
„Este o luptă pe care o duc nu doar pentru mine, ci și pentru alte victime. După mulți ani și multe plângeri împotriva unor persoane necunoscute, astăzi am cunoscut-o. Am fost obligată să îmi schimb obiceiurile și să trăiesc cu teama pentru siguranța mea și a celor apropiați”, a declarat Mădălina Ghenea, relatează Corriere della Sera
Mădălina Ghenea a apărut în fața instanței din postura de parte civilă, în cadrul procesului intentat împotriva femeii acuzate, care, spre surprinderea multora, s-a dovedit a fi tot de origine română.
Foto: Arhiva ELLE