Lili Sandu și Silviu Țolu au intrat în lumea afacerilor. Anunțul oficial făcut de cei doi: „Multe luni de muncă…”

Lili Sandu și Silviu Țolu au deschis împreună o afacere. Despre ce este vorba?

Lili Sandu și partenerul ei de viață, Silviu Țolu, au devenit antreprenori. Cei doi au decis să pășească în lumea afacerilor, iar de curând a avut loc deschiderea oficială a ceea ce au creat împreună.

Lili Sandu și Silviu Țolu, în lumea afacerilor

Lili Sandu și Silviu Țolu au oferit mai multe detalii pe rețelele de socializarea despre afacerea lor. Prezentatoarea TV și creatorul de conținut au deschis un loc în centrul Bucureștiului, în Piața Amzei, specializat în matcha. Silviu Țolu a dezvăluit că Lili Sandu are o pasiune pentru această băutură care a devenit extrem de populară, pe care o consumă zilnic de mai mulți ani. Cei doi abia au deschis și așteaptă cu nerăbdare ca tot mai multe persoane să descopere băuturile propuse de ei în localul lor. 

„Unele proiecte pornesc dintr-un plan bine pus la punct.
Altele pornesc din pasiune și coincidențe fericite.
Pentru noi, MTCHA LAB a început exact așa: din pasiunea lui Lili pentru matcha (pe care o bea în fiecare dimineață de mai bine de câțiva ani), wellbeing și un stil de viață echilibrat și din dorința mea de a crea un brand cu poveste și cu o identitate vizuală bine definită. Plus cafea bună.
‘Ce fain ar fi să îmbinăm conceptele astea în jurul unei comunități ne-am zis.
După o idee, câteva momente de serendipity și mai multe luni de muncă, weekendul trecut am avut bucuria de a deschide ușile laboratorului nostru, în Str. Piața Amzei nr. 7-9.
Un spațiu mic, dar plin de energie bună, în care fiecare băutură este gândită ca o formulă și fiecare vizită ca un ritual. Ne dorim ca MTCHA LAB să fie mai mult decât o cafenea — să fie un loc în care oamenii revin pentru gust, pentru conversații, pentru experiență în sine, dar și pentru câteva momente de liniște în mijlocul orașului.
Le mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au trecut deja pragul în aceste prime zile. Entuziasmul vostru ne-a confirmat că acest laborator de ritualuri are deja începutul unei comunități.
Iar pentru cei care nu au ajuns încă: vă așteptăm, în fiecare zi.
Cu matcha ceremonial grade, organică, pregătită cu multă grijă, cu cafea de specialitate și, desigur, cu cel mai bun spumant românesc pentru momentele care merită sărbătorite.
Silviu & Lili.”

Silviu Țolu, despre principiile din relația de cuplu cu Lili Sandu

În cadrul unui interviu acordat recent, Silviu Țolu a vorbit cu sinceritate despre relația cu Lili Sandu și despre principiile care îi ajută să aibă o relație armonioasă. Acesta a fost întrebat dacă el și partenera lui de viață s-au gândit la posibilitatea de a locui cu părinții, astfel încât să îi ajute la creșterea fiului lor, Thomas. 

„Aș prefera să nu, nu cred că trebuie încurcate lucrurile astea. Am locuit o perioadă cu mama lui Lili și ne-a ajutat foarte mult cu Thomas, dar pe termen lung cred că cel mai bine ar fi ca fiecare să fie la locul lui, fiecare familie la locul ei. Mi se pare cel mai sănătos”, a spus Silviu Țolu pentru cancan.ro

De asemenea, Silviu Țolu și Lili Sandu, care formează un cuplu de zece ani, încearcă să aibă mai multe vacanțe în doi pe an, aceste escapade ajutându-i să se reconecteze. 

„Încercăm să ne facem măcar de două, trei ori pe an o vacanță în doi, chiar dacă este un weekend, chiar dacă este un city break, ajută la reconectare și ieși din rutina asta zilnică care de multe ori te copleșește, așa că atunci când ne simțim copleșiți e foarte plăcut să evadăm.”

Citește și:
Brad Pitt nu renunță la procesul pentru Chateau Miraval. Ce îi cere acum fostei soții?

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people