Lavinia Pîrva a împlinit 41 de ani. Cum a sărbătorit soția lui Ștefan Bănică: „Nu știu dacă e un nou început”

Lavinia Pîrva a împărtășit un mesaj emoționant de ziua sa de naștere.

Pe 24 noiembrie, Lavinia Pîrva, soția lui Ștefan Bănică, a împlinit 41 de ani și a împărtășit fanilor săi un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, însoțit de fotografii superbe alături de familie.

Lavinia Pîrva, mesaj de ziua ei de naștere

În postarea sa, artista a reflectat asupra timpului și a experiențelor care au modelat-o de-a lungul vieții. Alături de imagini care surprind momente unice de familie, Lavinia s-a arătat recunoscătoare pentru tot ce i-a oferit viața până acum.

„Astăzi împlinesc 41 de ani. Dimineața am simțit nevoia să mă opresc un moment și să privesc înapoi… și mi-am dat seama, încă o dată, cât de repede trece timpul. Parcă ieri eram în alte etape ale vieții mele, cu alte gânduri, alte lupte, alte visuri. Și totuși, fiecare experiență, fiecare alegere, fiecare om care a trecut prin viața mea m-a adus exact aici. Am realizat că tocmai momentele grele și provocările au fost cele care m-au format cel mai mult. Ele m-au învățat să cresc, să mă adaptez, să am mai multă răbdare cu mine și cu ceilalți. M-au ajutat să descopăr bucuria în lucrurile mici, dar și să prețuiesc cu adevărat lucrurile mari — acelea pe care uneori nici nu am îndrăznit să le visez, și totuși le trăiesc. Închei anul făcând ceea ce iubesc: cântând, fiind pe scenă, simțind energia pe care doar muzica mi-o poate da. În același timp, îl închei ca studentă la psihologie, urmând un drum pe care l-am simțit dintotdeauna în interiorul meu. Mereu am avut interesul acesta pentru oameni, pentru suflete, pentru felul în care gândim și simțim. Acum am curajul și șansa să învăț asta la un nivel profund, asumat. Închei anul cu o familie pe care o iubesc enorm, cu sprijin, cu stabilitate, cu sănătate. Și cu o dorință reală de a continua să mă dezvolt, să învăț despre mine, să mă apropii tot mai mult de ceea ce îmi doresc să devin. La 41 de ani, sunt recunoscătoare. Pentru tot drumul meu, pentru oamenii care sunt lângă mine, pentru ceea ce am învățat și pentru tot ceea ce urmează.”

Lavinia Pîrva, schimbare neașteptată de carieră

Lavinia Pîrva, soția lui Ștefan Bănică, a dezvăluit pe rețelele de socializare că a decis să facă o schimbare neașteptată în cariera ei. Mai exact, aceasta s-a înscris la cursurile Facultății de Psihologie.

„Nu știu dacă e un nou început.
Poate e doar o continuare mai conștientă a drumului meu. Sunt studentă la Psihologie. Nu pentru o a doua diplomă, nici pentru un titlu nou și nici pentru că e la „modă', ci pentru a aprofunda ceva ce simt că a fost mereu parte din mine: un mod firesc de a fi aproape de oameni, de a le înțelege trăirile și de a căuta, împreună, sens acolo unde pare că nu mai este. Poate am ales, fără să-mi dau seama, ca muzica să vină prima. A fost dintotdeauna felul meu de a trăi emoția, de a o transforma în sunet, în poveste, în legătură. Iar acum, psihologia vine la momentul potrivit, cu liniștea, experiența, înțelepciunea și profunzimea de care e nevoie pentru a privi cu adevărat spre mine și spre celălalt. Cele două se leagă firesc”, a povestit Lavinia pe internet.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

A post shared by Lavinia Pirva (@laviniapirvaofficial)

Artista a ținut să sublinieze că această decizie nu înseamnă și renunțarea la muzică.

„Muzica rămâne felul meu de a mă exprima. Psihologia devine felul meu de a înțelege. Și între ele se naște un loc în care mă regăsesc, mai adevărată, mai blândă, mai întreagă. E un început care mă emoționează, un pas pe care îl simt din tot sufletul și un drum care nu cere aplauze, ci doar sinceritate. Pentru că, uneori, adevărata schimbare nu se vede, se simte”, a mai adăugat ea.

Citește și:
Care sunt valorile după care se ghidează Ana Ularu în creșterea fiicei sale, Ezra: „Să lupte ca să îi protejeze și să îi ajute pe cei dezavantajați'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people