Tratamentul tăcerii este una dintre cele mai grele forme de retragere emoțională într-o relație, fără niciun efect pozitiv real.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/11/tratamentul-tacerii.jpg)
În tratamentul tăcerii nu există certuri, reproșuri, discuții în contradictoriu, ci o tensiune apăsătoare, incertitudine și sentimentul că ai pierdut brusc accesul la partenerul de cuplu. Și nu, nu este tăcerea în care ai nevoie de timp să te calmezi, să îți înțelegi emoțiile și să poți purta o conversație fără să reacționezi impulsiv. Ci e o modalitate de a pedepsi, controla sau de a obține ceva de la celălalt.
Poate că ai tendința să îl cauți insistent pe partener, să îi trimiți mesaje, să îl întrebi ce ai făcut greșit sau să încerci să repari lucrurile chiar dacă nu înțelegi cu adevărat ce s-a întâmplat. Cu cât partenerul se retrage mai mult, cu atât tu depui mai mult efort pentru a restabili apropierea. Astfel se creează un cerc vicios în care unul se retrage, celălalt insistă, iar distanța emoțională crește. Poți să îi transmiți că ești dispusă să discutați, că vrei să înțelegi ce îl deranjează, de ce e ineficient tratamentul tăcerii, dar fără a insista la nesfârșit pentru o conversație pe care celălalt refuză să o aibă. Într-o relație fiecare are partea sa de responsabilitatea, și nu o poți îndeplini și pe cea a partenerului.
… cu tratamentul tăcerii. Există o diferență importantă între un partener care spune că e foarte supărat, are nevoie de câteva ore să se liniștească și apoi discutați, și unul care dispare emoțional, nu îți răspunde la telefon și te lasă să te întrebi zile întregi ce se întâmplă. Nevoia de spațiu este legitimă și uneori chiar sănătoasă într-o relație, însă presupune asumare și comunicare. Celălalt îți oferă un reper, îți explică faptul că nu este pregătit să discute și își asumă revenirea la dialog. Tratamentul tăcerii, în schimb, te lasă în incertitudine și presiune emoțională. Nu îi cere partenerului să fie disponibil pentru orice conversație în orice moment, dar nu uita nici că retragerea ca metodă obișnuită de gestionare a conflictelor e cât se poate de ineficientă.
Nu ai chef să vorbești, nu vrei să te cerți, partenerul ar trebui să înțeleagă singur de ce ești supărată? Te retragi deoarece ai nevoie să îți reglezi emoțiile sau pentru că vrei ca el să sufere, să se simtă vinovat ori să vină după tine? Tăcerea ca formă de pedeapsă nu implică protejarea echilibrului emoțional. Presupune folosirea distanței emoționale pentru a-i influența celuilalt comportamentul, așadar manipulare. Iar dacă nu ridici vocea sau nu îl critici nu înseamnă că această strategie e mai puțin dureroasă. Încearcă să identifici ce te-a deranjat și să formulezi direct: m-a durut ce ai spus, m-am simțit ignorată, am nevoie de puțin timp înainte să putem discuta. Iar eventualele corecții comportamentale ale partenerului obținute prin manipulare nu reprezintă o alegere asumată și sănătoasă din partea lui, ci una izvorâtă din frică, cu caracter temporar, în care inclusiv mecanismul de adaptare la frică se poate schimba.
E important să nu privești tratamentul tăcerii ca pe o simplă diferență de temperament. Ce se întâmplă după fiecare episod? Reușiți să discutați despre conflict? Există asumare și disponibilitate pentru schimbare? Sau unul dintre voi ajunge constant să își ceară scuze, să renunțe la propriile nevoi și să facă compromisuri doar pentru ca celălalt să redevină afectuos? Atunci când tăcerea este folosită repetat pentru a intimida, controla sau obține supunere, poate deveni o formă de abuz emoțional. În astfel de situații, nu este suficient să înveți să comunici mai bine, ci este necesar să privești cu seriozitate dinamica relației și limitele pe care ai nevoie să le stabilești.
Foto: PR