Imaginile cu care Demi Moore și-a surprins fanii: „Mă simt mai plină de viață ca niciodată”

Demi Moore ne dovedește încă o dată că vârsta este doar un număr!

Imaginile cu care Demi Moore și-a surprins fanii: „Mă simt mai plină de viață ca niciodată”

La aproape 60 de ani, Demi Moore se simte și arată mai bine ca niciodată. Actrița din Ghost a postat recent pe contul său de Instagram mai multe imagini în care apare într-un costum de baie alb, în valoare de 145 de dolari. Piesa vestimentară face parte din colecția pe care Demi Moore a lansat-o în parteneriat cu brand-ul Andie, intitulată Demi Moore x Andie.

„Răcorindu-mă în costumul The Tropez”, a scris actrița în descrierea imaginilor în care o putem vedea relaxându-se într-o piscină.

Într-un interviu recent acordat publicației People, Demi Moore a vorbit despre preconcepțiile legate de vârstă, dar și despre faptul că acum, la aproape 60 de ani, se simte „mai plină de viață și mai prezentă ca niciodată.”

„Ajungi la 59 de ani și deja te gândești: „Ei bine, o să am 60 de ani.” E foarte eliberator. Când mă gândesc la bunica mea la 60 de ani, ea părea deja resemnată cu ideea că a îmbătrânit. Dar eu mă simt, în atât de multe feluri, mai plină de viață și mai prezentă ca niciodată”, a împărtășit actrița.

CONȚINUT VIDEO ELLE

În plus, Demi Moore este la fel de împlinită și pe plan sentimental, aceasta formând de câteva luni bune un cuplu cu Daniel Humm. Cei doi au fost văzuți pentru prima oară în luna martie, când au participat la show-ul Chloé, din cadrul Săptămânii de Modă de la Paris. La începutul lunii iunie, aceștia au fost surprinși în ipostaze tandre și la Roland Garros, unde au urmărit meciul de simplu masculin dintre Rafael Nadal și Casper Ruud.

Daniel Humm este unul dintre cei mai cunoscuți bucătari ai lumii, acesta deținând restaurantul Eleven Madison Park din New York, restaurantul Davies and Brook din Londra și fiind cel care a deschis restaurantele NoMad din New York și Los Angeles.

Citește și:
Brad Pitt și-a cumpărat o casă în valoare de 40 de milioane de dolari

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din video