Ianis Hagi, declarații rare despre rolul de tată. Cum se descurcă fotbalistul și soția lui, Elena, cu fiul lor: „Ne descoperim…”

Ianis Hagi a vorbit cu emoție despre rolul de tată.

În luna august a anului 2025, Ianis Hagi a devenit tată pentru prima dată. Soția lui, Elena, a născut un băiețel, iar cei doi au ales un nume special pentru fiul lor, și anume Giorgios.

Ianis Hagi, declarații rare despre rolul de tată

Ianis Hagi și soția lui, Elena, sunt foarte discreți cu viața lor de familie. Însă, recent, fotbalistul a surprins cu mărturisirile sale despre cum privește, până acum, rolul de tată. 

„Suntem tineri, atât Georgios, cât și eu, și Elena, ne descoperim și ne redescoperim. El are 4 luni, noi avem 4 luni de când suntem părinți. Suntem la început de drum, dar ce am trăit până acum nu poate fi povestit. E cea mai tare experiență din viața mea”, a spus Ianis Hagi pentru frf.ro

De asemenea, Ianis Hagi a făcut dezvăluiri și despre tatăl său, legendarul Gheorghe Hagi, și despre cum și-a intrat în rolul de bunic.  

„Am 27 de ani și credeam că îl cunosc pe tata, dar așa nu l-am văzut niciodată. Este total diferit de cum credeam eu că va fi. La mama mă așteptam să fie așa, dar tata e total schimbat și mă bucură asta. Sunt fericit că am putut să îi aduc această fericire. Nu poate sta departe, la câteva săptămâni vine în vizită, vine pentru el, stă cu el tot timpul, și ziua, și noaptea.”

Elena Hagi a dezvăluit recent imagini din perioada în care a fost gravidă

Ianis și Elena Hagi sunt rezervați atunci când vine vorba de aparițiile lor pe rețelele de socializare, însă de această dată soția fotbalistului și-a surprins fanii cu mai multe imagini inedite.

Elena Hagi a dezvăluit mai multe fotografii pe care le-a realizat în perioada în care a fost gravidă, fotografii în care apare alături de soțul ei, în diverse ipostaze în vacanțe sau la nunta Kirei Hagi.

„Amintindu-mi de burtica de gravidă. Ce binecuvântare a fost această călătorie!”, a scris Elena Hagi în descrierea imaginilor.

Elena și Ianis Hagi formează un cuplu discret

Ianis Hagi și Elena Tănase sunt rezervați când vine vorba de aparițiile lor. Fiul celebrului fotbalist Gheorghe Hagi a anunțat în vara anului 2023 că s-a logodit cu partenera lui, Elena Tănase. Cererea în căsătorie a avut loc într-un cadru romantic, mai exact la Paris. Fotbalistul și partenera lui s-au căsătorit civil în 2023, în prima zi de Crăciun. Pe data de 25 decembrie, peste 400 de invitați au participat la o festivitate organizată la un restaurant din București, pentru a sărbători dragostea celor doi.

Ianis Hagi și Elena Tănase s-au căsătorit religios pe data de 14 iulie 2024. Ceremonia a avut loc la Biserica Sfântul Visarion din București, iar ulterior cei doi, alături de cei peste 700 de invitați, au petrecut la Domeniul Știrbey. În ceea ce îi privește pe nași, cei doi i-au ales pe Andreea și Costel Naciadis, el fiind fiul lui Tănase Naciadis, nașul lui Gică Hagi.

Dansul mirilor a fost extrem de special. Ianis Hagi și Elena Tănase au ales ca pentru acest moment să danseze pe melodia „Vals”, lansată de Smiley, pe care artistul a cântat-o la eveniment.

Citește și:
Anca Serea, dezvăluiri picante despre relația cu soțul ei, Adrian Sînă, după 10 ani de căsătorie: „Suntem încă tineri și e normal să mai plecăm și la hotel'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people