Totul merge bine în cuplul tău, dar tu tot nu ești mulțumită? Ce ajustări personale e necesar să faci

Nu te afli într-un cuplu cu probleme, dar chiar și așa ceva nu e bine pentru tine. Căci gradul scăzut de satisfacție nu are legătură cu partenerul.

Totul merge bine în cuplul tău, dar tu tot nu ești mulțumită? Ce ajustări personale e necesar să faci

Prietenele îți spun că efectiv nu te înțeleg. Ai alături o persoană grozavă, înțelegătoare, care te iubește și chiar face lucruri pentru tine și pentru relație, dar tu tot ești tristă, nemulțumită. Și dialogul acesta uneori îl ai și tu cu tine când faci o radiografie mai clară a vieții tale. Teoretic totul sună foarte bine, dar de ce nu se și simte bine? E frustrant, enervant, iar asta trebuie reglat.

Nu ai suficientă grijă de tine

Familia, cuplul reprezintă o valoare foarte importantă pentru tine. Așa că nu contează dacă vorbim de zilele săptămânii sau de weekend, tu mereu ai de făcut ceva pentru cineva din familie. Să mergi cu mama ta la cumpărături de alimente, cu sora ta să vă uitați la mobilă sau ce proiect îi mai ocupă timpul și mintea, ieși și te joci cu nepoții, pe listă ai și socrii care trebuie vizitați, sprijiniți. Ești mult prea prinsă în ceea ce înseamnă responsabilitatea zilnică a familiei tale, construite cu partenerul tău, plus solicitările familiei extinse încât efectiv nu ai timp de tine. Să stai, să te odihnești, să te relaxezi.

Nu investești suficient…

… în legăturile din afara familiei, din afara cuplului. Ești bine cu partenerul, e un om bun și se comportă ca atare, dar tu nu ai nevoie doar de el sau de părinții tăi. Mai ai nevoie și de tribul tău, de prietenele tale cu care să te distrezi, să vorbești orice, să știi că sunt acolo pentru tine, cu care să te vezi periodic.

Atenție la exigențe

Totul merge bine în cuplu, dar câteodată te cuprinde un val de nemulțumire și în relație cu partenerul? E în regulă să ieși din mitul că iubirea e de ajuns sau că dacă ești cu persoana potrivită nu vă veți certa niciodată. Nu cearta e problema, ci cum găsiți rezolvare pentru că vă supără, cum vă reapropiați emoțional ulterior. Oare ceea ce îi ceri partenerului este rezonabil sau există lipsă de flexibilitate din partea ta? Sau există niște exigențe nerealiste în ceea ce îl privește pe partener? Care ar fi un minim necesar realist pe care acesta să îl facă? Ce este necesar să schimbe el, dar ce este necesar să schimbi și tu?

Miza lucrurilor materiale

Se poate întâmpla ca nemulțumirea să vină din acordarea unei importanțe mult prea mari a părții materiale, a obiectelor sau posesiunilor. Banii sunt un aspect important, asta nu neagă nimeni. Sunt o resursă fără de care nu am putea trăi, te fac să te simți în siguranță, îți dau accesul la momente frumoase de relaxare și odihnă, asigură un confort. Dar când mereu vrei și mai mult, și mai mult, ești concentrată pe ce nu ai, nu pe ceea ce ai, nemulțumirea devine o constantă a fiecărei zile. Ce e necesar să modifici? Cum te raportezi la bani și la obiecte, să te bucuri de ceea ce ai deja, cum să îți conturezi așteptări mai rezonabile.

Citește și:
De ce comparațiile sunt o sursă sigură de nefericire, fie că ești singură sau ai o relație

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle