Georgina Rodriguez, iubita lui Cristiano Ronaldo, a născut, însă unul dintre gemeni a murit la naștere

Momente dramatice pentru Cristiano Ronaldo și iubita lui, Georgina Rodriguez.

Georgina Rodriguez, iubita lui Cristiano Ronaldo, a născut, însă unul dintre gemeni a murit la naștere

Momente dramatice pentru Cristiano Ronaldo și iubita lui, Georgina Rodriguez, după ce aceasta a născut prematur, iar unul dintre gemeni a murit.

Anunțul a fost făcut chiar de starul de la Manchester United prin intermediul rețelelor de socializare. Georgina Rodriguez era însărcinată în șapte luni cu gemeni, o fetiță și un băiat, iar cel care a decedat este băiețelul.

„Cu imensă tristeţe trebuie să vă anunţăm că băieţelul nostru a murit. Este cea mai mare durere pe care un părinte o poate simţi. Doar naşterea fetiţei noastre ne oferă puterea să trecem peste acest moment cu un pic de speranţă şi fericire.

Vrem să le mulţumim doctorilor şi asistentelor pentru toată grija şi susținerea arătată. Suntem devastaţi de această pierdere şi vă rugăm să ne respectați dreptul la la intimitate în aceste momente dificile. Bebeluşule, eşti îngerul nostru. Te vom iubi mereu”, a fost mesajul postat de Cristiano Ronaldo pe contul personal de Instagram.

 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

 

O postare distribuită de Cristiano Ronaldo (@cristiano)

Postarea prin care Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez anunțau că vor avea gemeni a făcut înconjurul planetei, fiind cea mai apreciată postare a unui fotbalist de pe Instagram.

La începutul lui noiembrie, spre încântarea fanilor, modelul de origine argentiniană în vârstă de 27 de ani a împărtășit pe Instagram o fotografie de la ecografia pe care și-a făcut-o. Cei patru copii ai lui Ronaldo au însoțit-o atunci la medic și au așteptat nerăbdători pe scaunele din cabinet.

Înainte de sărbătorile de iarnă, Ronaldo, în prezent jucător al Manchester United, a dezvăluit sexul gemenilor pe care îi așteaptă cu Georgina Rodríguez. Vestea a fost dată într-un mod cu totul inedit, printr-un video cu cei patru copii ai lui Ronaldo, îmbrăcați în pijamale, cu un brad împodobit și cadouri în spate. În el, băieții Cristiano Jr. Și Mateo țin un balon mare, în timp ce fetele, Alana și Eva țin un altul. La un semn al lui Rodríguez, copiii sparg baloanele negre și din ele sare confetti albastru, respectiv roz, spre încântarea absolută a celor mici care află astfel că vor avea un frățior și o surioară.

„Unde începe viața și dragostea nu se termină niciodată”, a scris fotbalistul, punând multe emojiuri cu inimi roșii.

Georgina și Cristiano au deja o fiică împreună, pe Alana, în vârstă de 3 ani, ceilalți copii ai lui Ronaldo fiind născuți cu mame surogat.

Deși Georgina și fanii ei așteaptă deja de mult timp o cerere în căsătorie, iar modelul și-a asumat în mod evident rolul de mamă pentru toți copiii fotbalistului, nunta întârzie să fie anunțată.

Citește și:
Ce crede Andreea Esca despre relația fiicei sale, Alexia Eram, cu Mario Fresh

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people