Fiul lui Ștefan Bănică Jr. vorbește despre motivul pentru care a ales să facă actorie

Fiul lui Ștefan Bănică Jr., Radu Ștefan, a fost de curând admis la actorie și a vorbit despre motivul pentru care a făcut această alegere.

Fiul lui Ștefan Bănică Jr. vorbește despre motivul pentru care a ales să facă actorie

Fiul lui Ștefan Bănică Jr., Radu Ștefan, a fost admis de curând la UNATC I. L. Caragiale, secția Actorie, urmând astfel aceeași carieră precum celebrul său tată. În cadrul unui video publicat pe pagina de facebook a facultății, fiul lui Ștefan Bănică Jr. a vorbit despre alegerea sa și motivul pentru care își dorește să facă actorie

„Sunt de părere că, dacă trebuie să muncești pentru tot restul vieții tale, ar trebui să faci ceva ce îți place. Iar pe mine actoria mă face fericit. Îmi place să dau viață personajelor, îmi place scena”, a spus Radu Ștefan.

„Este ceva ce pot să fac ore în șir și nu obosesc. Nu o văd ca pe o muncă. Este efectiv o pasiune și mă bucur că pot să fac o meserie din asta”, a adăugat fiul lui Ștefan Bănică Jr.

În ziua în care fiul său a fost admis la UNATC, secția Actorie, Ștefan Bănică Jr. a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care îl felicită.

„Astăzi e despre el. Sunt foarte mândru de băiatul meu cel mare, Radu Ștefan, care a devenit student, intrând printre primii admiși la UNATC, secția Actorie. Așadar, suntem la a treia generație a familiei Bănică care urmează același drum și îmi face plăcere să împărtășesc asta cu voi! Îi mulțumesc colegei mele de la Teatrul de Comedie, actrița Delia Nartea, cu care Radu Ștefan s-a pregătit pentru admitere în cadrul atelierului ei de actorie pentru copii și adolescenți, unde Delia investește pasiune, răbdare și dragoste pentru ceea ce face. Bravo! Felicitări și tuturor tinerilor care au intrat anul ăsta la facultate! Și nu uitați că de voi depinde schimbarea mentalității în această țară!”

Astazi e despre el. Sunt foarte mandru de baiatul meu cel mare, Radu Stefan, care a devenit student, intrand printre…

Publicată de Stefan Banica pe Miercuri, 16 septembrie 2020

Recent, Radu Ștefan Bănică a fost prezent la Gala Premiilor UCIN 2020, alături de Andreea Marin și fiica ei, Violeta, pe care o are din căsătoria cu Ștefan Bănică Jr. 

Citește și
De ce nu își dorește Delia să aibă o carieră internațională

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people