Cum se simte Gina Matache, mama Deliei, după ce a fost infectată cu coronavirus: „M-am internat câteva zile”

Gina Matache, mama Deliei, a vorbit despre starea ei de sănătate, după ce a anunțat că este infectată cu coronavirus.

Cum se simte Gina Matache, mama Deliei, după ce a fost infectată cu coronavirus: „M-am internat câteva zile”

Gina Matache, mama Deliei Matache, a fost infectată cu coronavirus, însă, din fericire, artista nu a avut simptome foarte severe, dar s-a văzut nevoită să se interneze câteva zile în spital.

Am avut ghinionul să mă infectez cu COVID-19. Acum sunt pe drumuri pentru analize și aștept să treacă câteva luni ca să mă pot vaccina. Nu am avut simptome severe, m-am internat câteva zile pentru că îmi era frică. Îmi scăzuse saturația puțin, dar nu alarmant. Nu pot să spun că am fost foarte rău, nu am stat la pat. Pentru mine, primele simptome au fost ușoare, nu le-am luat în seamă, am crezut că este o simplă răceală. Am făcut un test rapid înainte și a ieșit negativ. Când am văzut că simptomele sunt mai severe, am făcut un PCR și a doua zi a ieșit pozitiv. Am luat pastilele necesare și cam asta a fost”, a declarat Gina Matache, pentru Antena Stars.

Însă Gina Matache se confruntă acum cu simptome post-Covid destul de neplăcute. „Nu pot să spun că sunt refăcută sută la sută. Am simptome de oboseală și durere în spate. Aștept să treacă două luni și să fac o nouă evaluare. Nu pot să spun că a fost foarte grav, dacă nu știam de virus aș fi spus că este o simpla răceală. Nu am fost doborâtă psihic, știam ca există tratament. Îmi era frică doar să nu ajung la ATI. Fetele au fost lângă mine, mi-au cumpărat un concentrator. Tot ce aveam nevoie le scriam și îmi trimiteau. Sunt mai fricoasă acum, sunt mult mai precaută”, a mai povestit cântăreața.

Gina Matache a vorbit în urmă cu câteva luni și despre alte probleme de sănătate cu care se confruntă. Dincolo de o intervenție chirurgicală recentă la glanda tiroidă, aceasta are probleme și cu o mână, având dureri și fiindu-i foarte dificil să o folosească. „Problema la mână e mai complicată decât credeam noi, nu prea există leac, nu prea avem practică, sunt lucruri puțin studiate”, a mai spus mama Deliei. „Mi s-a zis că mai mult nu se poate, deci ce poți să înțelegi. Nu există tratament”. Totodată, Gina Matache, mama Deliei, a vorbit cu regret despre faptul că nu mai poate duce la îndeplinire anumite activități, cum ar fi să gătească, și, încă mai trist, nu își mai poate ține în brațe nepoții.

Citește și:
Andreea Marin și Andreea Esca: în ce relații sunt cele două repere ale televiziunii made in Ro?

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people