Cristina Cioran, internată de urgență la spital alături de fiul ei, Max: „Mai avem puțin”

Cristina Cioran a ajuns la spital cu fiul ei, Max.

Cristina Cioran, în vârstă de 47 de ani, se confruntă cu un episod mai puțin plăcut al verii. Actrița se află internată împreună cu fiul ei cel mic, Max, care are doar cinci luni, după ce micuțul a fost diagnosticat cu bronșiolită.

Cristina Cioran, la spital cu fiul ei

Vedeta a împărtășit detalii despre starea lor printr-un clip postat pe Instagram, în care a explicat că urmează să petreacă câteva zile în spital, pentru ca băiețelul să primească tratamentul necesar.

„Ce vară fierbinte, nu-i așa? Și noi suntem la spital, în toiul verii. Avem o mică bronșulită, ne-a adus Emma cadou, asta este, mai avem puțin și ne facem bine, vă îmbrățisăm”, a transmis ea în mesajul său către fani.

Chiar dacă situația i-a determinat să rămână internați temporar, starea micuțului nu este una îngrijorătoare. Cristina Cioran este alături de el în permanență și dă asigurări că totul este sub control.

Max a venit pe lume în luna februarie a acestui an, iar vedeta este pentru a doua oară mamă. Primul ei copil, Ema, are deja 4 ani și, se pare, chiar ea este cea care i-a „pasat” frățiorului virusul care i-a provocat bronșita.

Pe lângă provocările de mamă cu normă întreagă, Cristina Cioran a vorbit recent și despre eforturile de a reveni în formă după naștere. Deși nu este adepta dietelor drastice, a reușit să slăbească urmând același program alimentar care a dat rezultate și după prima sarcină.

„Mi-am fixat un obiectiv acum o lună de zile. Am zis că trebuie să elimin 10 kilograme și fix așa s-a întâmplat. Am urmat un program de slăbit pe care l-am mai urmat și după ce am născut-o pe Ema. E doar dietă, sportul urmează după ce termin partea asta. Urmează mai mult înot, cu sala încă nu m-am obișnuit. Ăsta a fost obiectivul, l-am atins, dar mai merge un pic. Nu sunt de acord cu dietele prea drastice, cu înfometarea sau pastilele minune. Eu am menținut o dietă daneză, care conține vitamine, minerale pentru a te menține sănătos”, a explicat actrița la Știrile Antena Stars.

Cristina Cioran a vorbit despre creșterea copiilor

Cristina Cioran a apărut pentru prima oară la TV cu bebelușul său în brațe, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP de la Prima TV. Vedeta, care este mama a doi copii – Ema și Max – a discutat cu sinceritate despre rolul de mamă, interacțiunea dintre cei mici, dar și despre faptul că, deși nu este căsătorită, nu se consideră o mamă care crește singură copiii.

În interviul acordat, Cristina Cioran a descris cum fiica ei, Ema, se adaptează la venirea pe lume a fratelui mai mic:

„Avem puțină gelozie pentru că ea nu înțelege ce se întâmplă, nu e vina ei. A apărut un alt centru de atenție și e puțin supărățică uneori. Nu realizează ce se întâmplă, dar să știi că îl iubește pentru că am întrebat-o acum câteva zile dacă vrea să-l dăm, prima oară spune că da. După care, am chemat o prietenă, a venit la noi și i-am zis, uite, a venit să-l ia. ‘A, nu, nu, nu-l dăm. Îl iubesc, nu-l dăm. Îl iubește, îl alintă, mă ajută, ține biberonul, duce scutecelul. E foarte voluntară.”

Citește și:
Amber Rose, declarații șocante despre fostul său iubit, Kanye West: „Plângeam și mă certam cu el

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people