Cristina Ich, desemnată Romanian Social Media Star of 2020

Cristina Ich a fost desemnată câștigătoare a titlului Romanian Social Media Star of 2020 în cadrul E! People’s Choice Awards.

Cristina Ich, desemnată Romanian Social Media Star of 2020

Cristina Ich a fost desemnată câștigătoare a titlului Romanian Social Media Star of 2020 în urma voturilor exprimate de public, la ediția de anul acesta a E! Peoples Choice Awards. Pe locul doi și trei au fost votate Alina Ceușan și Bianca Adam.

În intervalul 1 – 23 octombrie, E! a încurajat fanii din întreaga lume să voteze pentru cele peste 40 de categorii din televiziune, muzică, filme și pop culture. Pentru a doua oară în istorie, E! Peoples Choice Awards a deschis o categorie dedicate României. Ceilalți nominalizați ai categoriei Romanian Social Media Star of 2020 au fost Andra Gogan, Cristi Munteanu, Emil Rengle, Mimi și Vlad Munteanu.

În calitate de câștigătoare a categoriei, Cristina Ich a declarat: „Dacă îmi spunea cineva acum câțiva ani, că urmează să câștig la un moment dat un premiu internațional și să fiu alegerea publicului, nu aș fi crezut niciodată. Deși, prin conținutul meu din online, îmi doresc să educ generații, să ambiționez și să ofer încredere de sine femeilor, am înțeles că și eu trebuie să lucrez la aceste aspecte, pentru că n-am avut destulă încredere să-mi imaginez că pot fi atât de apreciată și iubită. Am simțit toată susținerea și dragostea publicului, iar cuvintele ar fi prea sărace pentru a mulțumi îndeajuns. Odată cu acest premiu am realizat că munca mea din online merită tot efortul, iar pe viitor, promit sa vin cu proiecte tot mai mari pentru publicul meu. Mulțumesc People’s Choice Awards pentru această oportunitate și experiență frumoasă!”

Alina Ceușan a declarat: „Sunt onorată că am fost nominalizată la E! People’s Choice Awards, mă bucură foarte mult că există această categorie în 2020 și că E! recunoaște acest domeniu. Vreau să le mulțumesc celor care m-au votat zi de zi, timp de aproape o lună, și oamenilor care au fost alături de mine încă de la început. Cred că am demonstrat, încă odată, în calitate de runneri-up că suntem o comunitate puternică. Votul publicului a decis. Sincere felicitări Cristinei, câștigătoarea de anul acesta, dar și tuturor nominalizaților de anul acesta!”

Bianca Adam a mulțumit și ea membrilor comunității sale: „Experiența E! People’s Choice Awards a fost una unică și mă bucur că am participat. Sper să am ocazia să particip și anul viitor! Le mulțumesc fanilor mei pentru sprijinul pe care mi l-au acordat. Sunteți cei mai tari, tocilarilor!”

Gala E! People’s Choice Awards pentru decernarea premiilor este difuzată duminică spre luni, 15 noiembrie, începând cu Live From The Red Carpet de la 02:00 a.m. și continuând cu ceremonia de la 4 a.m. Ambele programe sunt reluate luni, pe 16 noiembrie, de la ora 18:00.

Citește și:
Cum arată acum Tarkan, cântărețul turc faimos în anii 2000

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people