Chef Richard Abou Zaki, vacanță cu familia. Ce a dezvăluit despre fiica lui, Carlotta: „Acesta era visul ei”

Chef Richard Abou Zaki s-a bucurat de o scurtă vacanță la schi alături de soție și fiica lor.

Chef Richard Abou Zaki s-a bucurat de o scurtă vacanță la schi alături de familie, după o perioadă extrem de solicitantă. Juratul Chefi la cuțite a dezvăluit, plin de emoție, că această vacanță a fost o ocazie mult așteptată de a-și încărca bateriile, dar și de a-i oferi fiicei sale două experiențe în premieră: Carlotta a schiat și a călărit un ponei pentru prima dată.

„Am avut o perioadă destul de agitată, care și-a spus cuvântul. Am resimțit din plin oboseala, de-asta am și ajuns weekend-ul trecut la un control medical. Așa că am decis că este momentul pentru o evadare. Am plecat într-o scurtă vacanță – au fost doar trei zile, dar aceste trei zile alături de familie m-au ajutat să mă refac. Am ales să mergem în Munții Dolomiți, la Trentino, o zonă spectaculoasă, unde ne-am bucurat și de relaxare la SPA. Dar cel mai mult mi-a plăcut că am dus-o pe Carlotta pentru prima oară să schieze, dar și să călărească un ponei. Acesta era visul ei. Mi-a spus de mai multe ori că își dorește un ponei. Chiar a fost o vacanță frumoasă, în care ne-am simțit cu toții bine”, a povestit Chef Richard.

Când începe sezonul 15 al emisiunii Chefi la cuțite

Chef Richard Abou Zaki, Chef Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner și Chef Ștefan Popescu vor da startul unui nou sezon Chefi la cuțite! Spectacolul din bucătăria Chefi la cuțite, care aduce adrenalina unei competiții pe cât de încinse pe atât de distractive, începe la Antena 1 din 10 martie. Show-ul culinar, prezentat de Irina Fodor, va fi difuzat în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30.

„Sezonul 15 vine cu o energie diferită între noi. Competiția crește de la sezon la sezon, dar vibe-ul în bucătărie e altul… Abia aștept să vedeți acțiunea din bucătărie. Nu vă pot spune prea multe deocamdată, dar credeți-mă, este fin, elegant, frumos și mai mult de-atât. Este un sezon cum n-ați mai văzut vreodată. Va aduce o revoluție în platou, iar asta chiar nu s-a mai văzut la Chefi la cuțite. Trebuie neapărat să vedeți, pentru că îmi veți da dreptate. Este un sezon exploziv!”, a declarat Chef Richard Abou Zaki.

„Urmează un sezon care m-a trecut prin toate stările, ca un roller coaster. Iar cei care ne vor urmări cu siguranță vor trăi odată cu noi aceste emoții, pentru că emisiunea este plină de surprize”, a spus Chef Alexandru Sautner.

„Abia aștept să înceapă competiția, nu mai am răbdare! În acest sezon am descoperit atâtea povești impresionante, nivelul competiției este și mai crescut, lupta concurenților pentru visul lor, ambițiile, emoțiile, toate fac din acest show unul foarte intens. Iar pasiunea noastră, a juraților, energia extraordinară cu care venim la bancurile amuletelor cred că se vor simți mult mai puternic în acest sezon”, a dezvăluit Chef Orlando Zaharia.

„Din 10 martie, telespectatorii vor trăi alături de noi o competiție efervescentă, plină de momente emoționante, momente care îți țin nervii întinși la maximum, dar și momente distractive. E un mix de emoții puternice, tensiune nebună, dar și umor. Astea sunt ingredientele care fac din acest sezon Chefi la cuțite unul spectaculos”, a declarat Chef Ștefan Popescu.

Prezentatoarea emisiunii este în continuare Irina Fodor, iar premiera Chefi la cuțite o va găsi pe aceasta la filmările show-ului Asia Express, care încep chiar zilele acestea.

Citește și:
Ce a dezvăluit abia acum Vlad Gherman despre despărțirea de Cristina Ciobănașu: „În percepția mea am făcut totul bine și cu toate astea…'

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people