Cele mai importante momente de la Globurile de Aur 2020

În fiecare an Globurile de Aur aduc numeroase surprize și momente speciale, iar anul acesta nu face excepție, vedetele emoționând sau șocând prin discursurile lor.

Globurile de Aur 2020 au fost prezentate și anul acesta de Ricky Gervais, el deschizând evenimentul cu un monolog plin de remarci amuzante și comentarii destul de dure la adresa mai multor vedete. Publicul a fost vizibil deranjat de replicile acestuia, el glumind pe seama lui Felicity Huffman (care a fost arestată în 2019 din cauza scandalului intrării la facultate a copiilor ei), pe seama filmului Cats, precum și pe seama lui Epstein („Știu că este prietenul vostru, dar nu-mi pasă”).

Ricky Gervais a făcut avut comentarii chiar și pentru câștigători, avertizându-i că nu ar trebui să țină discursuri politice, deoarece ei lucrează pentru companii uriașe care nu oferă un salariu potrivit angajaților.

Dincolo de discursul neașteptat pe care l-a ținut Gervais, au existat și momente emoționante, precum cel al lui Tom Hanks.

Actorul a fost onorat cu premiul Cecil B. DeMille, iar discursul lui a fost remarcabil. Acesta a vorbit în lacrimi despre familia sa, discursul său fiind unul impresionant, mai ales că nu s-a folosit de notițe pentru a exprima ceea ce simte.

„Sunt un bărbat binecuvântat… Binecuvântat cu o familie ca a mea. O soție (Rita Wilson) care este fantastică în orice fel, care m-a învățat ce înseamnă dragostea. Cinci copii care sunt mai curajoși și mai puternici și mai înțelepți decât bătrânul lor și un grup iubitor de oameni minunați care mă acceptă deși lipsesc mai multe luni câteodată”, a spus Tom Hanks.

Discursuri sincere și puternice au avut și Patricia Arquette (câștigătoarea Globului de Aur pentru Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV) și Michelle Williams (câștigătoarea Globului de Aur pentru Cea mai bună actriță în rol principal într-un serial, miniserie sau film TV). Cele două și-au folosit timpul petrecut pe scenă pentru a atrage atenția asupra unor probleme mai importante.

Michelle Williams a vorbit despre drepturile femeilor și dreptul la avort: „Femei, între 18 și 118, când este momentul să votați, să o faceți pentru propriul interest. Este ceea ce bărbații au făcut de ani de zile și tocmai de aceea lumea seamănă atât de mult cu ei”.

Arquette a vorbit în discursul său despre situația tensionată din Iran: „Nu vom citi despre această noapte în cărțile de istorie, vom citi despre o țară care se află la un pas de război. Trebuie să votăm în 2020”.

Joaquin Phoenix a avut de asemenea un discurs puternic, vorbind despre schimbările pe care trebuie să le facem pentru o planetă mai bună, amintind și de incendiile din Australia. „Nu vreau să agit apele, sunt deja agitate. Este foarte bine să-i doresc Australiei ce e mai bun, dar nu este de folos. Nu am a fost dintotdeauna cel mai bun tip, învăț multe. Sper că împreună putem să ne unim și să facem schimbări reale. Este foarte bine să facem schimbări și sacrificii în viața noastră”, a spus actorul câștigător al Globului de Aur pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru personajul interpretat în Joker.

Globurile de Aur 2020 au avut parte însă și de momente amuzante. În primul rând, Brad Pitt, câștigătorul premiului pentru Cel mai bun actor în rol secundar, a făcut aluzii la Titanic și la rolul lui Leonardo DiCaprio, spunându-i acestuia: „să știi că aș fi împărțit acea plută cu tine”.

Totodată, Ansel Elgort a avut și un moment artistic atunci când a anunțat câștigătorul premiului pentru Cea mai bună melodie. Acesta a început să cânte, iar Dakota Fanning, partenera sa de pe scenă a izbucnit în râs.

Ellen DeGeneres a fost onorată cu premiul Carol Burnett, iar premiul a fost prezentat de Kate McKinnon, care a declarat că a ajuns în televiziune datorită vedetei. „Îți mulțumesc Ellen pentru că mi-ai dat o șansă la o viață bună”.

Citește și:
Cele mai HOT cupluri la Globurile de Aur 2020

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Mai multe din video