Cătălin Măruță, declarații despre o posibilă colaborare cu Antena 1: „Vreau să fac televiziune”

Cătălin Măruță a dezvăluit detalii despre zvourile privind posibila colaborare cu Antena 1.

Cătălin Măruță, declarații despre o posibilă colaborare cu Antena 1: "Vreau să fac televiziune"

O discuție aparent banală din familie a ajuns să lămurească una dintre cele mai circulate curiozități din ultima perioadă legate de Cătălin Măruță. După ce s-a aflat că emisiunea pe care a prezentat-o timp de 18 ani nu va mai continua, numele lui a fost rapid asociat cu tot felul de scenarii despre ce va urma. Întrebarea „unde?” și „ce urmează?” a venit însă chiar din partea fiicei sale, Eva.

Cătălin Măruță, despre colaborarea cu Antena 1

Invitat în podcastul realizat de fiica lui, Eva, prezentatorul a fost pus în fața unei curiozități directe, fără ocolișuri, exact așa cum și-o formulează mulți telespectatori: „Dacă nu mai ești la Pro Tv, te duci la Antenă?”. Momentul a deschis un dialog sincer despre parcursul său profesional și despre felul în care vede viitorul.

Cătălin Măruță a ales să se întoarcă în timp și să vorbească despre drumul său în televiziune, de la începuturi și până la visul împlinit de a ajunge la PRO TV, subliniind că nimic nu a fost planificat rigid și că, la un moment dat, chiar luase în calcul o cu totul altă carieră.

„Unele lucruri sunt în felul următor. Vrei să îți pun o mică istorie? Eu am început la un post de televiziune oarecum local, după care m-am dus la Televiziunea Română, după care am avut o mică perioadă pe la Realitatea Tv, dar visul meu întotdeauna a fost să fiu la PRO TV. (…) La un moment dat am zis că și dacă o singură zi prezint la PRO TV mi-am îndeplinit visul. Dacă nu va funcționa emisiunea, o să mă întorc să fac avocatură, pentru că eu am terminat Facultatea de Drept. A funcționat și a mers. 18 ani zi de zi, 18 ani frumoși, cu oameni minunați. Pe mine la PRO TV m-a dus Mona Segall.”

Abia după această incursiune în trecut, prezentatorul a revenit la subiectul fierbinte: posibilitatea de a fi văzut la un alt post de televiziune. Răspunsul său a fost prudent, fără promisiuni sau direcții clare, subliniind că perioada următoare este una de tranziție.

„Dacă mă duc la Antenă. Vrei să fiu sincer cu tine? (…) Ideea e în felul următor. Cred că trebuie să treacă puțin timp… Eu vreau să fac televiziune, dar că va fi o altă televiziune, că va fi tot la PRO TV o altă emisiune, asta timpul va decide. Nu știu să răspund 100%.”

Tot în același podcast, Eva l-a întrebat pe tatăl ei de ce nu va mai avea emisiunea la PRO TV.

„Bună ziua, oameni dragi! Bună ziua! Primul meu invitat este Cătălin Măruță. Am niște întrebări intense pentru tine.”, a început Eva. Printre ele, și curiozitatea cea mai mare: „De ce nu mai ești la Pro TV?”

Cătălin Măruță a explicat sincer:

Nu mai sunt la PRO TV pentru că, exact cum îți spuneam, sunt momente când unele lucruri trebuie să se închidă ca să poți să pornești pe alte drumuri. Știi de ce a rezistat emisiunea asta 18 ani la ProTV? Pentru că i-am făcut lucruri care mi-au plăcut. Sunt unele lucruri în viață care au o durată. Sunt unele lucruri în viață care, la un moment dat, trebuie să se oprească și să apuce pe alt drum.”

Prezentatorul își încheie emisiunea la PRO TV

În paralel, Cătălin Măruță a vorbit și public, în afara podcastului, despre închiderea emisiunii care i-a marcat aproape două decenii din viață. În primele declarații de după decizia conducerii postului, acesta a pus accent pe legătura creată cu publicul și pe dorința de a explora noi direcții profesionale.

„Au fost 18 ani în care a fost mai mult decât o emisiune și a devenit o parte importantă din viața mea și, sunt convins, și din vieţile multor telespectatori. Am crescut împreună, am râs, am sărbătorit, am învățat și am descoperit poveștile extraordinare ale invitaților noștri. Pentru mine, acesta a fost un capitol minunat, care va păstra mereu un loc special în sufletul meu. Acum sunt curios și privesc cu entuziasm perioada care urmează, urmând să îmi dedic timpul mai multor proiecte din zona online și noi formate pe care îmi doream să le dezvolt. Sunt profund recunoscător echipei și publicului care mi-au fost alături în fiecare zi a acestei călătorii și le mulțumesc pentru fiecare moment pe care l-au împărtășit cu mine”, a declarat Cătălin Măruță.

Citește și:
Singura condiție pentru care familia Beckham ar face pace cu Brooklyn. Dezvăluirile neașteptate ale celor apropiați

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people