Juriul Eurovision pentru selecția națională 2026 a fost deja desemnat. Află cine sunt cei șapte jurați vor alege reprezentantul României și tot ce mai trebuie să știi despre această etapă a concursului.
Juriul Eurovision pentru selecția națională 2026 a fost deja anunțat, iar din el fac parte 7 specialiști care vor desemna piesa care va reprezenta România la etapele internaționale. Aceștia sunt: artista Andreea Bălan, compozitorul Andrei Tudor, care a conceput piesa Pe-o margine de lume, interpretată de Nico & Vlad Miriţă la ediţia din 2008 a Eurovision; Marius Dia, compozitor, producător și A&R, co-fondator al Creator Records; Cristian Tarcea (Monoir), fondator al label-ului Thrace Music; Elena Popa, jurnalistă, creatoare de conținut digital Ringier și solistă a trupei Yolo Band; Doru Ionescu, jurnalist TVR cu peste 35 de ani de experiență în muzică, membru al East European Rock Alliance; și Cristian Marica Rădoi, redactor-șef și music playlist manager al Radio România Cultural, membru al grupului World Music al UER.
Juriul Eurovision va începe deliberările după încheierea înscrierilor la Selecția Națională, când cei șapte jurați vor alege piesele semifinaliste, înscrise până pe 2 februarie 2026, exclusiv online, completând formularul disponibil pe site-ul oficial al evenimentului, eurovisionromania.ro. Pe 6 februarie, juriul va anunța piesele calificate în a doua etapă a Selecției Naționale, semifinala, care se va desfășura în cadrul Atelierului deschis Eurovision 2026. Atunci, vreme de trei zile, concurenții vor interpreta piesele calificate din etapa preselecției, iar semifinala va fi transmisă în direct pe platforma de streaming TVR+, tvrplus.ro, de luni, 9 februarie, până miercuri, 11 februarie. Primele zece piese conform punctajelor obținute la Atelier vor concura în ultimul act al Selecției Naționale. Juriul Eurovision pentru selecția națională își încheie activitatea pe 4 martie, ziua Finalei, când va alege reprezentantul României la Eurovision Song Contest 2026. Anul acesta, România revine în concurs după doi ani de pauză.
Andreea Bălan, cântăreață și vedetă TVR, una dintre cele mai respectate și longevive artiste din industria muzicală românească, cu o carieră de peste 30 de ani, activează în muzică încă din copilărie, și s-a impus ca o artistă completă, care îmbină cu lejeritate interpretarea vocală, dansul, prezența scenică și conceptul vizual al spectacolului. Cu show-uri de amploare, Andreea Bălan oferă spectacole complexe, în care muzica live, coregrafia elaborată și costumele atrag invariabil aplauzele fanilor de toate vârstele. Concertele susținute pe scene prestigioase, precum Sala Palatului – unde o puteți vedea din nou pe 1 martie 2026 -, dar și experiența sa vastă în televiziune (a făcut parte timp de 12 ani din juriul emisiunii Te cunosc de undeva iar acum este parte din producția Vedeta familiei, la TVR) îi conferă o perspectivă complexă asupra criteriilor necesare pentru a face parte din juriul Eurovision: calitatea vocală, expresivitatea artistică, carisma, mișcarea scenică și impactul vizual al unui act muzical.
Totuși, expertiza Andreei Bălan a fost deja contestată de un fost reprezentant al României pe scena concursului Eurovision. Mihai Trăistariu a declarat că artista este mai degrabă cunoscută pentru calitățile sale de dansatoare decât pentru performanțele vocale. Răspunsul Andreei Bălan a venit imediat, în secțiunea stories de pe contul său de Instagram.
„Cânt live de peste 20 de ani, în timp ce dansez coregrafii solicitante. Acest lucru presupune control vocal, respirație impecabilă și rezistență fizică – un nivel de stres real și constant, pe care îl gestionez la fiecare spectacol.
Respect parcursul oricărui artist care a urcat pe scena Eurovision, inclusiv pe Mihai Trăistariu, însă ideea că doar cântatul fără efort fizic, static, ar reprezenta ‘cântat adevărat’ nu reflectă realitatea scenei actuale. A cânta live în timp ce dansezi nu este mai ușor – este, dimpotrivă, mult mai greu.
Experiența unui jurat nu se măsoară exclusiv printr-o participare la un concurs, ci prin ani de scenă, spectacole live și capacitatea de a evalua corect munca altor artiști. Concertele mele sold (out) de la Sala Palatului, susținute integral live, confirmă acest lucru.
Am disciplină, echilibru și o vastă experiență în industria muzicală. Sunt un artist complet și știu foarte bine ce înseamnă să faci show: să îmbini corect calitățile vocale cu dansul, coregrafiile și prezența scenică, fără a pierde controlul interpretării.
De peste 12 ani sunt jurat în emisiuni TV și știu să analizez corect un moment artistic, dincolo de gusturi personale. Eurovision Song Contest nu este doar despre voce. Este despre un pachet complet: o voce frumoasă, interpretare impecabilă, prezență și mişcare scenică, carismă și capacitatea de a transmite emoție pe o scenă internațională.
Aceasta este perspectiva din care evaluez un artist care reprezintă mai departe România.”
Din juriul Eurovision pentru selecția națională face parte și compozitorul Andrei Tudor, responsabil pentru conceperea piesei Pe-o margine de lume, pe care Nico & Vlad Miriţă au interpretat-o la ediţia din 2008 a Eurovision Song Contest, pe scena de la Belgrad. Compozitor, orchestrator, pianist sau şef de orchestră, Andrei Tudor a colaborat de-a lungul timpului cu nume relevante din industria muzicală, precum Angela Gheorghiu, Andrea Bocelli, Ed Sheeran, Edvin Marton, Goran Bregovici, Boney M Experience, Zucchero, Eros Ramazotti, Laura Pausini, Giorgia, Aura Urziceanu, Monica Anghel, Nico, Luminița Anghel, Andra, Gabriel Cotabiță, Vlad Miriță, Marcel Pavel, Caesar Ouatu, Cristi Minculescu, Irina Baianț, Adrian Enache, Paula Seling, Aurelian Temișan, Carmen Trandafir, Pinky, Berti Barbera, Cristina Haios, George Miron & Acapella, Smiley, Irina Sârbu, Orchestra Simfonică București, Bucharest Pops Orchestra, Romanian National Orchestra, Big Band Radio Romania, George Enescu Philarmonic, Bucharest Symphonic Orchestra, Symphonic Pop Orchestra, Camerata Regală, Budapest Primarius Orchestra, Prague Philharmonia, Royal Philharmonic Orchestra, Saarbruken Radio Symphony Orchestra. Distins cu peste 30 de premii de creaţie sau interpretare, compozitorul este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România şi în comisia de specialitate a Credidam.
Din juriul Eurovision mai face parte și Marius Dia, compozitor, producător și A&R, co-fondator al Creator Records, cu peste 10 ani de experiență și o activitate constantă atât în industria muzicală din România, cât și la nivel internațional. A colaborat cu artiști români și internaționali precum Jason Derulo, Fantomel, INNA, Olivia Addams, Andra, Alina Eremia, Holy Molly, Nicole Cherry și mulți alții, fiind implicat în proiecte cu impact major în radio și în mediul digital, confirmate prin multiple certificări Gold și Platinum. Este recunoscut pentru abilitatea de a dezvolta artiști și proiecte de la debut până la succes, precum și pentru o înțelegere profundă a mecanismelor care definesc industria muzicală.
Cristian Tarcea, cunoscut și sub numele de Monoir, are o experiență de peste 15 ani în producție și compoziție, fiind apreciat pentru sound-ul său melodic, emoțional și contemporan ce combină elemente orientale. Fondator al label-ului Thrace Music, Monoir se află în spatele unor piese ca Sugar & Brownies, Lost In Istanbul, The Violin Song sau Rover (interpretat de KAI, membru al trupei EXO-Korea), producând pentru artiști din Europa, Orientul Mijlociu și Asia. Piesele la care a contribuit au strâns peste 4 miliarde de stream-uri și vizualizări la nivel global. Una dintre piese, Sugar & Brownies, are la activ cel mai popular videoclip muzical de origine românească de pe YouTube, acumulând până în prezent, peste 740 de milioane de vizualizări pe canalul Thrace Music. Cristian Tarcea colaborează cu Alina Eremia, Alexandra Stan, INNA, Antonia, Raluka, Iuliana Beregoi, Eva Timush, Raresh, WRS (Andrei Ursu), Laurențiu Duță, Sasha Lopez.
Din juriul Eurovision pentru selecția națională face parte și Elena Popa, jurnalistă și creatoare de conținut digital în cadrul trustului Ringier. Aceasta lucrează ca producătoare video și moderatoare a podcast-ului Fresh by Unica, cu invitați din domeniul artistic. Totodată, este și solistă a trupei Yolo Band. Ca producător video la Ringier România, Elena Popa dezvoltă și coordonează formate video editoriale, interviuri și proiecte speciale pentru brand-uri media de top din portofoliu, creând concepte, structurând conținut, realizând regia materialelor video și adaptarea storytelling-ului la mediul digital, cu accent pe calitate, coerență și impact vizual. Jurnalistă cu experiență în zona de lifestyle, entertainment și cultură, aceasta este în același timp artistă activă pe scena muzicală și lead singer-ul trupei YOLO BAND, cu care susține concerte și evenimente live, ceea ce îi oferă o perspectivă directă asupra performanței artistice, a prezenței scenice și a relației dintre artist și public, precum și asupra rigorilor unui show live.
Doru Ionescu are experiență de peste 35 de ani în jurnalismul muzical, lucrând la Televiziunea Română din 1990, și fiind producător pentru mii de emisiuni – cele mai cunoscute fiind Remix și Timpul chitarelor. Acesta s-a alăturat, în ultimii ani, și echipei Rock FM, unde este gazda programului săptămânal Puls Rock. Doru Ionescu este autorul a 17 volume despre muzica românească rock, folk și jazz și face parte din numeroase jurii ale concursurilor de gen, cel mai reprezentativ fiind Festivalul Internațional de Jazz Johnny Răducanu de la Brăila. Doru este membru al East European Rock Alliance, un proiect internațional dedicat susținerii tinerelor talente și trupelor rock emergente din Europa de Est.
Ultimul, dar nu cel din urmă membru în juriul Eurovision pentru selecția națională, Cristian Marica are o experiență de 30 de ani în Societatea Română de Radiodifuziune, fiind redactor-șef și music playlist manager al Radio România Cultural, membru al grupului World Music al UER. Autor de emisiuni muzicale și comentator al concertelor din cadrul Stagiunii Muzicale Radio, Cristian Marica a semnat emisiuni specializate pe muzică pentru posturile Radio România Actualități, Radio România Muzical sau Radio România Cultural. Timp de un deceniu a fost prezentator al Stagiunii de Jazz, de la Teatrul Act, coprodus de Radio România Cultural, iar de zece ani este și MC al Festivalului Internațional de Jazz Johnny Răducanu, de la Brăila.
Foto: Eurovision Song Contest