Câți bani ar fi câștigat Adda și soțul ei, Cătălin Rizea, pentru participarea la Power Couple sezonul 3

Adda și soțul ei, Cătălin Rizea, au părăsit competiția Power Couple de la Antena 1 după patru săptămâni.

Adda și soțul ei, Cătălin Rizea, au fost eliminați de la Power Couple, după patru săptămâni de participare în emisiunea de la Antena 1. 

Adda și soțul ei, Cătălin Rizea, eliminați la Power Couple sezonul 3

Continuă probele și starea de bine în super show-ul Power Couple! Cuplurile au parte de provocările vieții lor, iar dorința de a-și depăși fricile se observă constant. Fiecare dintre ei a învățat că „nu pot' înseamnă, de fapt, că o vor face, chiar dacă va presupune necunoscut și teamă!

Lucrurile s-au complicat pentru cei din casă! Proba de cuplu s-a anunțat a fi una pe atât de complicată, cât și de amuzantă, iar miza este una clară – primul loc obține un bonus de 2.000 de euro, iar ultimul va merge direct la vot. Acolo se aflau deja Adda și soțul ei, Cătălin, cei care au făcut investiții mici și au ajuns pe ultimul loc, în clasamentul banilor.

La finalul probei, Oase și Maria au primit bonusul de 2.000 de euro, în timp ce Cătălin Zmărăndescu și soția lui, Luiza, s-au aflat pe ultimul loc.

După sesiunea votului, cei eliminați au fost Adda și soțul ei, Cătălin, la diferență mare de voturi.

„Să vă bucurați de următoarele probe, să le faceți cu curaj. Avem lacrimi în suflet pentru că nu putem merge mai departe, chiar dacă părem fericiți în acest moment. Acesta este jocul și trebuie să acceptăm momentul în care pierdem”, a declarat Cătălin Rizea după anunțarea voturilor.

După difuzarea episodului, cei doi au făcut unele declarații pe rețelele de socializare, precizând că revenirea acasă din competiție a coincis cu aniversarea zilei de naștere a fiului lor, Alex.

„Când o să fim bătrâni și o să ne retragem la căsuța noastră, de pe malul mării din Grecia, o să le povestim nepoților că, în 2025, când eram tineri, rebeli și nebuni, am căzut în gol de la 24 de m, în timp ce pomeneam sfinți, arhangheli și pe Michael Jackson! Mulțumim pentru experiență, amintiri unice și lecții despre iubire, compasiune, curaj dar și ACCEPTAREA LIMITELOR.
‘Îți arăt că poooooot- Uneori e perfect și normal și dacă NU poți! NU ai nimic de demonstrat nimănui, dacă la tine în suflet e liniște. Ne-am gandit dacă să spunem mai multe, dar nu are sens. Faptul că știm noi e suficient!
Nu mai există doi ca noi, dar suntem sincer și sinceri ai voștri”, au declarat Adda și Cătălin după difuzarea episodului în care au fost eliminați.

Câți bani ar fi obținut Adda și soțul ei pentru participarea la Power Couple

Adda și soțul ei, Cătălin Rizea, au rezistat patru săptămâni în competiția Power Couple. Conform presei mondene, pentru fiecare săptămână completă din emisiune, cei doi ar fi primit 5.000 de euro, astfel ar fi plecat acasă cu 20.000 de euro, potrivit cancan.ro.

Echipele care au rămas în competiția care se difuzează la Antena 1, fiind prezentată de Dani Oțil, sunt: Claudia și omul de radio Andrei Nicolae. Dilinca și Mădălin Șerban. Luiza și Cătălin Zmărăndescu. Maria și Oase. Sandra Izbașa și Răzvan Bănică. Simona și Marius Urzică.

Citește și:
Ce rentă viageră primește lunar Sandra Izbașa de la statul român, după retragerea din gimnastică

Foto: Arhiva ELLE, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people