Cara Delevingne va începe să exploreze lumea pornografiei pentru un documentar

Cara Delevingne va fi gazda unei miniserii, Planet Sex, produsă de BBC care va investiga sexualitatea în formele ei cât mai diverse.

Cara Delevingne va începe să exploreze lumea pornografiei pentru un documentar

Planet Sex este titlul de lucru pentru noua miniserie documentară produsă de BBC, care va prezenta comunități ale căror abordări asupra sexualității sunt neconvenționale. Gazdă va fi nimeni alta decât modelul și actrița Cara Delevingne.

„Ca cineva care s-a luptat multă vreme pentru a-și înțelege identitatea sexuală, sunt foarte entuziasmată să lucrez la o miniserie care ar putea schimba perspectivele multor oameni prin discuții personale și sincere”, a declarat Cara Delevingne, care se identifică ca gender fluid.

„Nu pot decât să-mi imaginez ce ar fi însemnat o miniserie ca asta pentru mine la 14 ani, când încercam să înțeleg sentimente care erau văzute ca neconvenționale sau diferite”, a mai spus Cara Delevingne, care a adăugat: „Dacă miniseria noastră ajută măcar o persoană tânără să aibă o conversație cu părinții ei înseamnă că ne-am îndeplinit unul dintre scopurile pentru care facem aceste documentare.”

Câteva dintre întrebările la care Planet Sex va încerca să găsească răspuns sunt: De ce unii dintre noi sunt straight iar alții nu?, Există persoane 100% straight?, Sunt genul și sexualitatea niște concepte separate sau interconectate? sau De ce preferințele sexuale diferă de la persoană la persoană sau de la cultură la cultură?

Simon Andreae, producătorul executiv al acestei miniserii a declarat următoarele: „(Cara) reprezintă o voce incredibil de puternică în comunitatea LGBTQIA+, foarte bine poziționată pentru a confrunta și chestiona unele dintre cele mai importante mistere legate de gen și sexualitate.”

Cara Delevingne nu este străină de televiziune. Vedeta a mai apărut în emisiunile Running Wild with Bear Grylls și Ru Paul’s Drag Race. De asemenea, a mai jucat în filme blockbuster, precum Suicide Squad, Valerian and the City of Thousand Planets și Anna Karenina.

BBC3 speră că acesta va fi doar primul pe care îl vor face în colaborare cu Cara Delevingne.

Citește și:
Cum a fost pentru Mercedes Kilmer, fiica lui Val Kilmer, să joace alături de tatăl ei în filmul „Paydirt

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video