Andreea Bălan, amendată de două ori de către Antena 1. Artista, dezvăluiri noi din carieră: „Vedeam pe post cum se minte”

Andreea Bălan a dezvăluit de ce a fost amendată de Antena 1.

Andreea Bălan a vorbit deschis despre experiențele mai puțin plăcute trăite în televiziune, dezvăluind că a fost sancționată financiar în două rânduri din cauza unor încălcări contractuale, petrecute în perioade diferite ale carierei sale.

Andreea Bălan, amenzi de la Antena 1

În industria TV, contractele semnate de artiști sunt extrem de detaliate și includ reguli stricte legate de exclusivitate, apariții publice și comunicarea cu alte posturi sau publicații. Chiar și gesturi aparent inofensive pot fi considerate abateri, iar consecințele se traduc, de cele mai multe ori, în amenzi consistente. Andreea Bălan a simțit acest lucru pe propria piele.

Artista a povestit că una dintre sancțiuni a venit într-un moment extrem de sensibil din viața ei personală. Deși nu a apărut fizic într-o emisiune a unui post concurent, un simplu mesaj trimis unui prezentator a fost suficient pentru a încălca regulile contractului pe care îl avea la acea vreme. Mesajul a fost citit în direct, lucru interzis explicit prin clauzele de exclusivitate, iar televiziunea cu care colabora a reacționat imediat.

Un al doilea episod a avut legătură cu viața sa personală, mai exact cu apariția pe coperta unei reviste, într-o perioadă în care era însărcinată. Deși nu a fost vorba despre o intenție de a încălca regulile, artista a omis o prevedere contractuală care stipula că astfel de dezvăluiri trebuiau făcute doar în cadrul trustului cu care avea contract. Și de această dată, sancțiunea a fost aplicată fără excepții.

„Ți se spunea: nu ai voie să ieși pentru că tu ești semnată cu noi și tu nu poți să ieși să vorbești pentru că faci audiențe la celălalt trust. Și mi s-a întâmplat asta. Eu eram acasă și trăiam o despărțire prima oară. Și era emisiune la PRO TV și eu aveam contract în partea cealaltă și eu eram acasă și vedeam pe post cum se minte și era emisiunea în direct. Și eu nu puteam să fac nimic. Cel mult am dat un SMS prezentatorului și am zis că nu e adevărat. Și el ce a făcut? A citit mesajul în direct și mi-au dat o amendă. Da, mi-au dat notificare și că n-aveam voie să fac lucrul ăla, n-aveam voie să dau acel SMS care să fie citit în direct.

Acum nu mai am niciun contract cu nimeni și pot să vorbesc așa, liber. Dar când ai un contract așa și ai niște clauze de… Bine, nu prea avea treabă cu… De exemplu, la un moment dat am primit amendă tot de la trustul respectiv, așa, pentru că eu nu mi-am dat seama, n-am realizat, am apărut însărcinată pe coperta Unica. Și era o clauză acolo în care n-aveai voie să… chestiile personale să le dai în altă parte, în alt trust. Trebuia să le dai tot în trust-ul tău. Și eu am uitat de clauza asta. Adică chiar a fost neintenționat. Și am primit amendă, da, la vremea respectivă. Da, îți seama, a fost dramatică. A fost vina mea că n-am citit. Și mi s-a dat amendă și am suferit de asta, eram și însărcinată în luna a patra, era dezvăluirea pe copertă, eu m-am bucurat de copertă, pentru mine era… Era un lucru frumos, da”, a spus Andreea Bălan la „Un podcast de seară cu Alex Dobreanu.

Andreea Bălan, declarații acide despre Ilona Brezoianu

Andreea Bălan a fost recent prezentă în emisiunea „La Măruță” și a acceptat provocarea de a participa alături de Iuliana Beregoi la rubrica sosurilor picante, un segment deja cunoscut în show-ul de la PRO TV. Artista nu s-a ferit să numească vedetele pe care le consideră antipatice. Printre celebritățile menționate, s-a aflat și Ilona Brezoianu, cea care s-a alăturat echipei de jurați a emisiunii „Te cunosc de undeva!” de la Antena 1, după ce Andreea Bălan a părăsit show-ul. 

Ce a luat prin surprindere a fost faptul că Andreea Bălan a făcut declarații acide referitoare la prestația actriței Ilona Brezoianu în emisiunea „Te cunosc de undeva!”

„A venit în locul meu și degeaba. S-a terminat emisiunea, s-a încheiat emisiunea. Nu se mai face. Eu am plecat. Ilona și-a asumat un rol mai mult de cât poate să ducă”, a spus Andreea Bălan în direct la PRO TV.

Citește și:
Andi Moisescu, declarații despre plecarea de la PRO TV, după o colaborare de aproape 30 de ani: „Pentru mine, motivația financiară n-a fost…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people