Anca Serea a publicat o fotografie cu Adrian Sînă de la începutul relației lor.
Anca Serea și Adrian Sînă marchează 15 ani de când s-au cunoscut, o poveste care a început cu mult înainte ca cei doi să devină oficial un cuplu. Recent, cei doi și-au amintit de primele momente petrecute împreună și au împărtășit fanilor o fotografie emoționantă de la prima lor întâlnire oficială.
Anca Serea și Adrian Sînă formează acum o familie unită, iar relația lor a fost oficializată în urmă cu 10 ani. În imaginea publicată pe Instagram, Anca Serea și Adrian Sînă par la fel de neschimbați ca acum 15 ani, când a avut loc prima lor întâlnire.
„Asta este prima noastră poză împreună de la prima întâlnire oficială și are 15 ani. Adrian Sînă, suntem neschimbați”, a scris vedeta pe contul său.
Întâlnirea lor inițială a fost una oficială, când Anca Serea i-a luat un interviu lui Adrian Sînă. Vedeta a dezvăluit că nu și-ar fi imaginat că acea întâlnire îi va lega atât de profund. Câțiva ani mai târziu, drumurile lor s-au intersectat din nou într-un context mai relaxat.
„Eu am fost reporter la o televiziune muzicală şi i-am luat un interviu. Eram însărcinată cu Sara şi mi-a spus că vrea să aibă şi el o familie frumoasă la un moment dat. Apoi ne-am luat la revedere civilizat. Altă dată, am fost într-un bar cu nişte prietene şi el m-a salutat, eu i-am spus ‘Bună’, firesc. El a venit atunci să vorbească cu mine, iar eu i-am zis, ‘Bine, pa’. Mi-am văzut de seara mea şi la finalul serii m-a întrebat dacă vreau să-i dau numărul. Apoi, dimineaţa m-a sunat”, a povestit Anca Serea la Antena Stars.
Anca Serea și Adrian Sînă formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton. Vedeta și artistul sunt împreună din 2011 și s-au căsătorit în 2015. Au împreună patru copii, pe Noah, Ava, Moise și Leah. Anca Serea mai are doi copii, pe David și Sarah, din mariajul cu omul de afaceri Filip Poplingher, care a murit în 2010.
Despre căsnicia sa cu Adrian Sînă, Anca Serea a dezvăluit detalii în cadrul unei emisiuni. Întrebată dacă gelozia i-a pus căsnicia în pericol, vedeta a recunoscut că ea și soțul ei au fost în pragul divorțului la un moment dat. Acum, ea a elucidat faptul că gelozia nu a fost, de fapt, motivul care a determinat-o pe vedetă să dorească să încheie căsnicia cu artistul.
„Cred că aș fi necinstită să spun că gelozia, eu m-am dus singură în pragul acela, pentru că noi oamenii suntem responsabili de sentimentele noastre, de acțiunile noastre, de deciziile pe care le luăm. Eu, vizavi de căsnicia pe care o am alături de Adi, consider că am ars mai multe etape, pentru că eram foarte tânără și nimeni nu m-ar fi pregătit vreodată vizavi de relația cu un artist, care este cu suișuri și coborâșuri și intensă. Cred că au fost niște sentimente de gelozie firești, dar niciodată alimentate de el. Vizavi de ce ați povestit dumneavoastră, vizavi de controlatul telefoanelor și al lucrurilor intime, nu aș face niciodată în primul rând din respect pentru mine ca femeie, nici el nu obișnuiește să facă asta”, a zis Anca Serea în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, conform wowbiz.ro.
Foto: Instagram