Amalia Enache a revenit la Veneția alături de fiica sa, Alma, împlinind astfel un moment pe care și-l imaginase în urmă cu zece ani.
Amalia Enache a revenit în Veneția la doar câteva săptămâni după ce a participat la concertul susținut de Andrea Bocelli în Piața San Marco. Dacă prima călătorie a fost legată de evenimentul muzical, de această dată prezentatoarea Știrilor Pro TV a vizitat orașul italian împreună cu fiica sa, Alma.
Cuprins
Escapada are o semnificație aparte pentru vedeta de televiziune. Pe Instagram, aceasta și-a amintit de perioada în care Alma era abia născută și a povestit cum a apărut pentru prima dată gândul unei călătorii împreună la Veneția. În timp ce veghea somnul fiicei sale, Amalia Enache urmărea filmul „The Tourist”, cu Angelina Jolie și Johnny Depp. Producția nu a impresionat-o în mod deosebit, însă imaginile orașului în care se desfășura acțiunea au avut un efect puternic asupra sa.
„La scurt timp după ce am născut-o, pe când îi păzeam somnul și fiecare respirație, la televizor era filmul deloc remarcabil cu Angelina Jolie și Johnny Depp, The Tourist. Doar că acțiunea se petrecea în Veneția și imaginile m-au hipnotizat. Nu că mi-am dorit, dar am simțit că o să venim împreună aici, la fiecare cadru cu orașul de pe televizor, pe când ea dormea liniștită. Un fel de gând mai puternic decât o dorință, un fel de simțire din viitor”, a scris Amalia Enache pe Instagram.
Au trecut zece ani până când prezentatoarea TV și fiica ei au ajuns împreună în orașul italian. Ideea acestei vacanțe i-a revenit Amaliei Enache după recenta sa participare la concertul lui Andrea Bocelli, organizat într-un decor spectaculos, în Piața San Marco. Experiența a convins-o că venise momentul să transforme în realitate imaginea pe care o păstrase în minte încă din primele zile de viață ale Almei.
„Și cum timpul trece cam ca nebunul, au trecut 10 ani, am revenit eu recent în Veneția, într-un context magic, monumental, la concertul Andrea Bocelli în Piața San Marco și iar a revenit acel gând. Acum e acel moment pe care l-am vizualizat exact așa în urmă cu 10 ani. Dar ce fotograf minunat am la Veneția!”, a mai transmis vedeta.
Amalia Enache se preocupă să îi transmită fiicei sale, Alma, valori de viață și principii armonioase și sănătoase. Prezentatoarea de la PRO TV, care are o carieră admirabilă și îndelungată în televiziune, susține că a preluat de la copilul ei numeroase lecții prețioase, care își susține cu multă convingere punctele de vedere.
„De la fiica mea am învățat, în primul rând, curajul. Cred că este mult mai curajoasă decât mine, iar acest lucru o ajută să fie o învingătoare. A învățat foarte repede multe sporturi — patinaj, înot — pentru că are în ea dorința de a încerca și de a îndrăzni. O privesc cu multă admirație, inclusiv din acest punct de vedere. În plus, acum, apropiindu-se de 10 ani, are curajul să vorbească, să spună ce nu-i convine și să-și exprime sentimentele. Mă bucur foarte mult că este așa și recunosc că învăț de la ea”, a spus Amalia Enache pentru VIVA!
Amalia Enache a învățat-o de la o vârstă fragedă pe fiica ei, Alma, că lumea funcționează după reguli și limite clar stabilite, dar și că este esențial să fie empatică față de cei din jurul ei.
„Îmi doresc foarte mult să facă lucrurile bine, să aibă plăcerea de a le face responsabil și conștient, indiferent care sunt acestea. Vreau să iubească oamenii din jur și să nu-i rănească. Am un copil care funcționează deja în acest fel: este atentă la sentimentele celorlalți și își stabilește singură niște limite foarte frumoase. Am o mare încredere că nu ar spune altor copii lucruri dureroase. Și, pe lângă tot ceea ce face pentru ea, mi-aș dori să învețe din familia noastră că este important să oferi și celorlalți.”
Foto: Instagram