Adelina Pestrițu, lecții importante pentru fiica ei. Cât de mult îi cere Zenaida sfatul: „Niciodată nu-i impun…” (EXCLUSIV)

Adelina Pestrițu ne-a dezvăluit în exclusivitate ce lecții o învață pe fiica ei încă de la o vârstă fragedă.

Adelina Pestrițu a dezvăluit, într-un interviu acordat revistei ELLE România, că anul acesta se anunță unul extrem de ocupat, plin de proiecte și campanii. Vedeta a povestit că își organizează timpul astfel încât să poată face față atât vieții profesionale, cât și celei personale, chiar dacă nu reușește să le împartă complet egal.

Adelina Pestrițu, dezvăluiri despre stilul fiicei sale

Prezentă la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, Adelina Pestrițu a fost o aparție remarcabilă. Vedeta reușește să facă față programului încărcat, iar evenimentele speciale dedicate modei nu pot lipsi din agendă. Totuși, în ciuda perioadei încărcate, Adelina își dedică timp de fiecare dată pentru creșterea fiicei sale, Zenaida Maria, iar relația lor este construită pe respect și comunicare. Vedeta povestește că Zenaida este deja foarte atentă la detalii și curioasă în privința stilului vestimentar al mamei sale. Ba mai mult, micuța își construiește singură ținutele, pe care mama ei le aprobă mereu.

Adelina a mai subliniat importanța comunicării deschise încă de la o vârstă fragedă și preferă ca fiica ei să preia de la ea câteva tips-uri în materie de stil.

„Îmi plac foarte mult, îi propun și eu ținutele înainte să se îmbrace cu ele, îi cer părerea. Niciodată nu-i impun ce să poarte dacă ea nu se simte bine. Sfaturile ei contează, recomandările ei contează. Contează cum se simte în fiecare ținută pe care o poartă și o ajut să-și dezvolte stilul. Bineînțeles că și eu am învățat de la cei din jurul meu. E super important să înveți de la mama ta aceste mici tips-uri pe care alții le învață de la străini. Așa că, zi de zi, construim stilul ei și o simt că este foarte pasionată. Atunci când îi propun fiecare ținută, mă întreabă, ‘Dar mami, se asortează ținuta asta cu pantofii sau cu ghiozdanul?’ Este foarte pasionată de treaba asta. Îi place să mă analizeze. Atunci când merg la evenimente, îi place să îmi pună întrebări despre ținutele mele, despre cum îmi fac părul, despre cum îmi fac makeup-ul și îmi place foarte mult să o văd așa.”, ne-a declarat Adelina Pestrițu.

Pe lângă preocuparea pentru stilul fiicei sale, Adelina Pestrițu are și planuri clare pentru anul în curs, pe care le-a așezat pe vision board-ul său. Vedeta intenționează să se concentreze pe proiecte care să îi permită să crească profesional, să exploreze noi colaborări și să rămână apropiată de familie, menținând un echilibru sănătos între muncă și viața personală.

„Sunt multe planuri, multe campanii. Încerc să împart timpul, deși în mod egal nu pot să reușesc niciodată atât în viața personală, cât și profesională. Încerc să fac să nu se simta lipsa mea în niciuna dintre ele”, a completat ea.

Adelina Pestrițu, despre creșterea fiicei sale

Adelina Pestrițu a mărturisit că de la o vârstă fragedă a învățat-o pe fiica ei importanța limitelor. Creatoarea de conținut și Zenaida au o relație extrem de apropiată, vedeta considerând că sunt precum două prieteni. 

„În viața de familie sunt situații când „NU' trebuie să rămână ferm, indiferent de cât de greu îți este să-l rostești atunci când vine vorba de copilul tău. Pentru că de acea limită poate depinde siguranța, sănătatea și viitorul copilului. Știu că răspunsurile noastre pe anumite teme nu sunt mereu pe placul ei, dar dacă aceste limite nu ar exista, ea nu ar înțelege cum să-și stabilească o direcție sănătoasă în viață. Acesta este parte din rolul unui părinte până la urmă, nu? Ne dorim ca Zeny să fie protejată, să fie conștientă de pericolele vieții, de importanța regulilor și de recunoștință pentru ceea ce are. Nu înseamnă că dacă ești permisiv cu copilul tău ești un părinte perfect, iar dacă stabilești niște reguli stricte ești un părinte rău. Cred cu tărie că fiecare părinte știe ce e cel mai bine pentru copilul lui, pentru că totul trece prin filtrul iubirii și al protecției”, a spus Adelina Pestrițu pentru VIVA!

Citește și:
Dansul „nepotrivit' al Victoriei Beckham la nunta lui Brooklyn a fost eclipsat de un alt moment „stânjenitor'. Ce a dezvăluit un invitat

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people