Ești o persoană foarte discretă? Cum ar putea asta să devină o problemă în cuplu

A fi discretă nu e neapărat o trăsătură care ține de personalitatea ta, cât un mod de a face față care acum ajunge să te saboteze.

Poate că ai auzit-o la anumite persoane, ori ai spus-o și tu la un moment dat: așa sunt eu, așa sunt de o viață, asta sunt eu! Dar cum ar fi să afli că acel pachet de comportamente la care faci referire nu reprezintă esența ta, identitatea ta, ci un cumul de manifestări aferente unui mecanism de apărare exersat și reluat în buclă de-a lungul anilor? Nu asta ești tu, ci așa te porți când modul acela de a face față preia controlul, mod de a face față care conține și gânduri, și emoții, și comportamente. Deci a fi discretă poate fi o strategie inconștientă de a face față când te simți vulnerabilă, tristă, dezamăgită, temătoare…

La început de relație…

… ești discretă deoarece nu vrei să spui prea mult, prea devreme, iar asta e evident sănătos. Dar când a fi discretă înseamnă a nu da nici informații de bază, simple, căci te temi ca celălalt să nu le folosească împotriva ta, nu ai deloc încredere în el din oficiu… știm că a intrat în scenă mecanismul de coping. Nu este despre a-i povesti situații extrem de dureroase, să-i dai datele bancare sau o copie după cartea de identitate, ci a împărtăși lucruri despre tine cu scopul ca el să te cunoască, să puteți crea conexiune emoțională, să vă construiți treptat intimitatea emoțională și relația.

Cu scop de protecție

Nu vrei să-ți împovărezi partenerul, să nu-l stresezi, vrei să-l protejezi, iar discreția devine metoda prin care nu doar că nu ceri ajutor practic dar nici măcar unul emoțional, în care pur și simplu să fii ascultată și îmbrățișată atunci când ai avut o zi sau o perioadă grea. Ajungi să duci totul singură, ceea ce devine copleșitor la un moment dat. Este doar despre partener și cum să creezi un mediu relațional în care doar lui să-i fie bine, nu și ție. Un context propice pentru un partener îndreptățit și egoist, în care îi perpetuezi aceste mecanisme interne dar și pe ale tale de a te îndepărta de propria persoană, de propriile emoții și nevoi emoționale.

Nu pui limite…

… și nici nu transmiți ceea ce te deranjează, nu spui ce ai avea nevoie să fie schimbat. Discreția te face să crezi că te afli într-o zonă a diplomației, a strategiilor eficiente de a naviga în perioade tulburi în relație. Iar sub umbrela discreției să te deprivezi singură emoțional sau la un moment dat să izbucnești nepotrivit, să amplifici o situație care nu e așa de gravă. Să crezi că prin prisma discreției tu te-ai exprimat elegant și deși mesajul a fost ambalat frumos el a fost livrat, dar de fapt să nu fie deloc perceput de celălalt sau nu în întregul său sens, la intensitatea și claritatea de care ai avea de fapt nevoie. Rezolvarea conflictelor sau a problemelor rămâne în aer dacă discreția implică lipsa clarificării, evitarea discuțiilor incomode și băgarea sub preș a ceea ce doare.

Lipsa de acces emoțional

Fiind foarte rezervată cu gândurile și emoțiile tale partenerul poate simți că nu te cunoaște cu adevărat, deși sunteți împreună de câțiva ani. Nu are acces la lumea ta interioară, iar această barieră invizibilă a discreției despre sine să genereze la partener frustrare și uneori chiar un sentiment profund de nesiguranță.

Hrănirea suspiciunilor

Eviți să răspunzi? Nu împărtășești lucruri relevante? Pari mai degrabă închisă decât transparentă? Asta poate fi interpretată în diverse moduri cu conotație negativă de un partener suspicios, neîncrezător, gelos, anxios. În plus, este și un dezechilibru emoțional, de efort sau investire când partenerul este deschis și comunicativ, iar din partea ta primește opusul.