Conflict în cuplu? Ce să nu îi spui niciodată la nervi partenerului tău

Câteodată vorbele ies fără să le controlezi. Rănesc, umilesc, degradează relația. De aceea într-un conflict în cuplu evită aceste fraze.

Conflict în cuplu? Ce să nu îi spui niciodată la nervi partenerului tău

De câte ori nu ai zis la furie lucruri pe care ulterior le-ai regretat? Sau pe moment te-ai simțit foarte îndreptățită să le spui, ca la un interval de timp nici tu să nu mai crezi în ele. Te-au afectat pe tine, pe partener, iar relația a început să scârțâie. Dacă știi că ai tendința să devii agresivă în timpul unui conflict în cuplu, analizează dacă folosești frecvent frazele de mai jos și fă un efort să nu le verbalizezi chiar dacă le gândești. Iar când ești calmă analizează cât de veridice sunt ele în realitate.

Te urăsc

Aparent opusul iubirii este ura, însă de fapt este indiferența. Chiar și așa, este foarte dureros ca partenerul de cuplu să audă că îi spui că îl urăști. Chiar dacă a doua zi îi declari că îl iubești și îți pare rău că ai fost nervoasă. Este o formă de respingere emoțională foarte puternică, ce destabilizează și cea mai echilibrată persoană.

Mi-aș fi dorit să nu te fi întâlnit

Îl anulează pe el din viața ta, toate momentele frumoase, tot sprijinul și tot ceea ce ați construit împreună de-a lungul timpului. Este o negare a sa ca individ și ca prezență în viața ta. Este similar cu mi-am pierdut timpul cu tine în care tu te plasezi pe o poziție superioară, iar el inferioară.

Ar trebui să ne despărțim

Uneori un lait motiv al fiecărui conflict în cuplu mai aprins. Traducerea este de renunțare în momentele grele, când alegi calea cea mai ușoară decât rezolvarea problemelor. Sau știi că acesta este punctul său nevralgic și apeși butonul cu scopul conștient sau nu de a-l răni sau speria. Numai că pe principiul că ulciorul nu merge de multe ori la apă, se poate ca la un moment dat partenerul chiar să fie de acord cu despărțirea.

Nu mă interesează ce spui

Ca situația să fie remediată, e obligatoriu să vă ascultați reciproc. Însă nu pentru a vă ataca, ci pentru a vă înțelege doleanțele. Prin această remarcă el nu se mai simte auzit sau văzut, fie dacă adaugi sau nu: nu vreau să te mai văd în viața mea.

Meriți tot ce e mai rău

Sau derivatul meriți tot ce ți s-a întâmplat rău. Cum ai putea să îi dorești răul unei persoane pe care o iubești și care cu tine ar trebui să se simtă în siguranță și protejată? Poate nu cunoști tot ceea ce a pățit de-a lungul vieții, toate traumele și astfel intri într-o buclă foarte periculoasă.

Am făcut atâtea pentru tine, îmi ești dator

În acest context, atențiile, sprijinul, afecțiunea nu au fost oferite din inimă, ci cu un preț. Generozitatea nu a fost reală, ci o modalitate de manipulare sau de contabilizare, o monedă de schimb. Partenerul poate chiar se simte folosit pentru creșterea egoului tău.

Nu mai are sens

Nu este o afirmație atât de dură ca celelalte, dar este o retragere din conversație și o retragere emoțională. Este o manifestare pasiv-agresivă, o formă de detașare emoțională care are de asemenea un impact foarte puternic și e o formă de respingere.

Citește și:
Cum să încurajezi și să susții un fost iubit, fără să depășești limita prieteniei

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle