Actrița Sabina Lazăr își joacă pe scenă și ecrane crezul artistic: „Teatrul trebuie să fie un dialog”

Actrița Sabina Lazăr își pune amprenta în proiectele din care face parte și le aduce aproape de crezul ei artistic.

Sabina Lazăr își alege cu atenție spectacolele și filmele în care joacă, pentru că, dincolo de dezbaterea performativă de pe scenă și ecrane, este interesată să transmită un mesaj în acord cu valorile ei. Am discutat cu ea despre cum s-a format ca actriță, despre spiritul ei justițiar și mediul independent artistic din România.

La începutul lunii mai 2025, Sabina mi-a dat de știre că o pot vedea în spectacolul Sutra 2025, după un text scris de Ovidiu Cioclov și regizat de Robert Kocsis, în care joacă alături de Ciprian Chiujdea și Alexandru Tudor, construit în jurul poetului Allen Ginsberg și a răzvrătirii sale față de societate și formele tradiționale. Au pornit proiectul de la cum protestează și reacționează ei. La primele întâlniri cu ceilalți doi actori și dramaturgul, au discutat despre generația lor și alegerile din 2024.

„Primul meu protest a fost pentru Colectiv și chiar vorbesc despre asta în spectacol, că eu nu știam partea politică, dar voiam să fiu cu alți oameni atunci, era un soi de: suntem împreună pentru un scop comun.”

Iar spectacolul surprinde o tensiune care mocnește și se manifestă în fața nedreptăților.

„S-a născut din nevoia de a vorbi și de perioada din noiembrie trecut (noiembrie 2024, n.red), dar să facem o paralelă și cu acest individ, Allen Ginsberg, care, deși e departe, e generația Beat, cred că multe lucruri pe care le făceau ei sau formele lor de protest, fie că e vorba de poezie, de mă arunc în niște substanțe, tot o formă de revoltă și de protest e.”

Textul spectacolului a reieșit dintr-o serie de ateliere cu tineri. Chiar dacă provin din aceeași generație, Sabina a observat că au zone de escapism diferite. Au avut o întâlnire în care fiecare a vorbit despre ce e spectacolul pentru ei și nimeni n-a avut același răspuns.

„Pentru mine a fost foarte mult despre anxietate și perioada noiembrie, dar în același timp și despre formele de protest pe care le are un individ, despre libertate, libertatea corpului, cum simt lucruri, cum interacționez cu oamenii, de limitele pe care ți le pui ca individ în contexte sociale mai ales și în contextul ăsta, România 2024-2025.”

Preferă un spectacol de tipul acesta, în care „să-mi pun sufletul pe tavă, chit că zic eu textul ăla sau îl spune un coleg.” Vrea ca într-un spectacol să se regăsească și parcursul ei în dezvoltarea lui.

Pe Sabina am văzut-o și în Clasat, filmul independent scris și regizat de Horia Cucută și George ve Gänæaard, care a obținut la TIFF 2024 premiul pentru lungmetraj din cadrul competiției Zilelor Filmului Românesc. Pelicula disponibilă pe HBO Max are structura unui documentar fals și se concentrează pe investigarea morții suspecte a unui angajat dintr-o companie care dezvoltă un AI de moderare de conținut. Filmul reflectă abuzurile de la locul de muncă, progresul tehnologic periculos și felul în care este mușamalizat adevărul. Scenariul i-a surâs din prima și i s-a părut actual.

„Pe lângă tot ce înseamnă AI, burnout, lucrurile pe care le ținem foarte mult în noi până când la un moment dat această persoană clachează, fie că ești actor, fie că nu, se leagă cumva în capul tău.”

Pentru ea a fost de preț și întâlnirea cu actorul Daniel Popa, care îl joacă în film pe jurnalistul independent Gabriel Vânătoru. „Mă asculta activ, nici măcar nu era camera pe el, dar e un actor care mi se pare atât de generos și atât de acolo pentru partenerul de secvență, încât jos pălăria. Și cred că e un actor care ar trebui să fie mult mai băgat în seamă.” Iar procesul de lucru deschis cu regizorii i-a permis să intervină acolo unde a simțit nevoia. „M-au încurajat să propun și apoi vorbim puțin pe dublă, despre ce poate să funcționeze, ce nu funcționează, uite aici poți să mai faci o pauză, chestii tehnice. Și cred că m-a ajutat, m-am simțit în confort la filmare cu ei.”

Sabina a știut, cumva, de la grădiniță că vrea să ajungă actriță. Sau cel puțin asta i-a spus educatoarei sale când a întrebat-o ce vrea să devină când o să fie mare.

„Nu știam atunci, copil fiind, ce înseamnă să fii artist independent în România, dar făceam scenete cu colegii, prietenii din cartier, ne jucam de-a telenovelele.”

Nu are în familie oameni care au avut vreo legătură cu arta, așa că a fost pur întâmplător. A crescut și și-a dat seama că vrea să încerce și a mers către Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octovian Stroia” din Cluj-Napoca. După liceu, a studiat actoria la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității „Babeş-Bolyai.” Spune că a fost privilegiată pentru că, „stând în Cluj și făcând facultatea acolo, mi-a fost un pic mai ușor. Știam deja locurile, nu mai aveam neapărat o problemă cu adaptabilitatea la spațiu nou, nici nu plăteam chirie.”

În timpul discuției noastre, Sabina și-a adus aminte de actorul Cristian Grosu, profesor la UBB, care a fost acuzat de agresiune sexuală și hărțuire. Într-o anchetă realizată de studenți la Jurnalism din Cluj, studente și absolvente au povestit despre experiențele din facultate. Ea n-a trecut prin astfel de incidente, dar știe că la alte clase au fost comise abuzuri.

„Înainte să fiu la facultate, mi se spunea că la Cluj te dezbracă în examene. N-am pățit asta, dar știu colegi mai mici care, din păcate, au trecut prin abuz emoțional foarte nasol.”

I se pare important că de mai multă vreme există o discuție publică despre abuzurile din mediul universitar artistic. „Și-au găsit foarte mulți dintre ei forța să vorbească despre abuzurile lui Cristian Grosu. Și mă bucur că acest om nu mai e în facultate, dar în același timp este angajat la Teatrul Național din Cluj.”

Înainte să dea admiterea la master, a fost în rezidența de creație Fresh Start de la Reactor de creație și experiment din Cluj, generația ei avându-i ca mentori pe regizoarea și dramaturga Petro Ionescu și actorul Sinkó Ferenc. „Aveam o libertate atât de mare să improvizăm și să scriem lucruri, să vorbim despre noi, generația noastră, despre cum simțim, ce simțim.” Această experiență i-a permis să iasă din zona de confort.

„Chiar dacă improvizația aia nu s-a mai băgat în spectacol sau scena aia a ieșit, era o plăcere de a lucra cu oameni și să te folosești de zonele astea foarte performative; sparg al patrulea perete, nu e teatru clasic, ci mă adresez unui spectator direct și-ți spun pe nume.”

Masterul l-a făcut la UNATC și a observat din primele zile diferențele dintre cele două medii universitare. „La Cluj a fost ideea de putere a grupului, de colegi, de lucrăm și suntem împreună, ne ajutăm în scenă și în afara scenei și repetăm mult.” În fiecare semestru, ieșeau la public cu un spectacol și i-a prins bine acest antrenament. „Mă ajută și în timp să am o relație cu publicul dacă sunt zone de improvizație sau am nevoie de un feedback constant sau să simt energia, această întâlnire între mine și public.” La București a învățat cum este să se desprindă de grup și să caute să crească individual.

Momentan, nu vrea să fie condiționată de un teatru de stat și de repertorii. „Simt să fac teatru și proiecte independente cu oamenii cu care împart aceleași valori.” Consideră că este și un privilegiu acest lucru pentru că „am niște oameni lângă mine, cum e prietenul meu cel mai bun, Robert Kocsis, cu care aș lucra și o să lucrez de fiecare dată, chiar dacă e pe bani, chiar dacă nu.” Dar știe care sunt provocările și neajunsurile mediului independent din România. „Uneori ai niște proiecte foarte mișto pe hârtie și gândești foarte mult un proiect, dar care nu ajunge să se materializeze tocmai din faptul că n-ai bani, n-ai nicio finanțare.” Pentru ea, contează ca ecourile spectacolelor în care joacă să atingă și un public care nu este familiarizat deja cu ele.

„Zona asta independentă, care mi se pare că se duce foarte mult într-un teatru documentar, social, politic, ar trebui să ajungă în comunități și la oameni care n-au acces.”

În urmă cu un an, a făcut un proiect la Posmuș, în Bistrița, despre acel loc, cu oamenii de acolo și cu poveștile lor. „Mi s-a părut mult mai de impact pentru mine, ca actriță, să joc povestea unui om acolo, în satul lui.”

Sabina vede în teatru și o componentă socială, de a educa și genera o conversație despre probleme politice.

„Cred mai mult în teatru ca demers, să te pună să gândești un pic mai mult sau să-ți pui niște întrebări.”

Uneori, preferă să meargă la spectacole unde uită puțin de viața ei și de ceea ce se întâmplă în jur. „Mi se par relevante și mișto Q&A-urile, când există oameni interesați să afle de proces, să vorbim cu ei, să nu fie actorul pe un piedestal și spectatorul jos. E de la egal la egal, dezbatem și vreau să-mi spui ce nu ți-a plăcut, vreau să-mi dai și un feedback.” Își dorește să înțeleagă cu ce a rămas un om din spectacolul respectiv, dacă a ajuns sau nu la el mesajul. „Teatrul trebuie să fie un dialog.”