Poate coronavirusul să reziste pe tălpile pantofilor?

Știm că te speli pe mâini, ca noi, de zeci de ori pe zi. Dar te-ai apucat să îți dezinfectezi și tălpile pantofilor? Și dacă da, are sens?

Poate coronavirusul să reziste pe tălpile pantofilor?

De parcă nu aveai suficiente lucruri de dezinfectat zilele acestea, unii experți avertizează acum că noul tip de coronavirus poate să trăiască pe tălpile pantofilor și să fie, astfel, adus în fiecare casă. Totuși, într-o perioadă în care suntem invadați în fiecare secundă de știri alarmiste și de sfaturi de tot felul, e bine să ne informăm din surse oficiale atunci când vine vorba despre transmiterea coronavirusului.

Dezbaterea despre tălpile pantofilor s-a iscat pornind de la ideea că sunt puncte directe de contact cu arii publice, de la străzi la podele ale supermarket-urilor și farmaciilor sau ale autobuzelor, și mai ales în urma informațiilor care arată că virusul poate să reziste timp îndelungat, chiar până la zile întregi, pe anumite suprafețe.

Chiar și în aceste condiții, însă, unii specialiști în sănătate publică subliniază că nu există dovezi că poți aduce coronavirusul în casă pe tălpile pantofilor sau că, dacă acest lucru totuși se întâmplă, ar fi un factor de transmitere eficient.

Însă alți specialiști, din zona bolilor infecțioase, susțin că noul tip de coronavirus poate să reziste și pe tălpile pantofilor pe perioade de până la 5 zile. Chiar și în aceste condiții, medicii spun că pantofii, deși pot să acumuleze pe tălpi tot felul de bacterii și chiar și virusuri, pot la fel de bine să poarte virusul și pe fețe, nu doar pe tălpi, căci picăturile de salivă prin care se transmite cel mai frecvent virusul pot ateriza oriunde, atunci când o persoană infectată se află în apropiere și strănută sau tușește.

Totuși, tălpile pantofilor trezesc mai multe întrebări și mai mult interes tocmai datorită faptului că sunt realizate din materiale mai durabile, sintetice de obicei, care nu au pori și prin care, ca atare, nu poate circula aerul sau vreun lichid. Iar pe astfel de materiale, într-adevăr, coronavirusul poate rezista mai mult.

De aceea, consensul specialiștilor este că ar fi mai prudent ca pantofii cu care mergi la cumpărături sau la muncă să fie lăsați la intrarea în casă – și, în situația ideală, să fie vorba de aceeași pereche de pantofi 'de sacrificiu', pe care să îi porți ori de câte ori ieși din casă.

Altfel, pantofii din pânză sau alte materiale lavabile pot fi curățați direct în mașina de spălat, la temperaturi joase, iar cei din piele ar trebui curățați cu șervețele dezinfectante.

Unii medici avertizează totuși că dezinfectarea excesivă ne face mai puțin rezistenți – oamenii sunt obișnuiți să trăiască purtând felurite bacterii (și avem de multe tipuri chiar în propriul organism, cu care conviețuim, de cele mai multe ori, în bună pace) și răspunsul nostru imunitar e mai degrabă stimulat de acestea.

Așa încât, dacă nu îți este suficient să îți speli mâinile, să te abții de la a-ți atinge fața sau să scalzi toate suprafețele în dezinfectanți, îți poți dezinfecta și tălpile pantofilor, dar cel mai probabil nu vei face altceva decât să scazi numărul bacteriilor alături de care, vrei, nu vrei, locuiești.

Citește și:
Roxana Voloșeniuc: 'Ce ar zice tata?'

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video