Virgil Ianțu a vorbit despre relația apropiată pe care o are cu fiica sa, Jasmina, în vârstă de 21 de ani.
Virgil Ianțu a vorbit despre legătura specială pe care o are cu fiica sa, Jasmina, în vârstă de 21 de ani. Prezentatorul TV a mărturisit că rolul de tată îi aduce numeroase satisfacții și a dezvăluit care este cea mai importantă lecție pe care încearcă să i-o transmită tinerei.
Cuprins
Virgil Ianțu, în vârstă de 55 de ani, a revenit recent în orașul său natal, Timișoara, pentru a participa la inaugurarea primului tunel de vânt din România. Cu această ocazie, prezentatorul TV, care a primit anul acesta titlul de cetățean de onoare al Timișoarei, a acordat un interviu în care a vorbit despre viața de familie și despre relația cu fiica sa.
Jasmina, în vârstă de 21 de ani, locuiește în prezent în Spania, unde își continuă studiile la Les Roches Global Hospitality Education, o instituție internațională specializată în turism și management hotelier. Chiar dacă locuiesc în țări diferite, Virgil Ianțu și fiica sa au o relație apropiată, iar prezentatorul TV se implică în continuare în viața tinerei.
În cadrul interviului, Virgil Ianțu a mărturisit că experiența de a crește o fiică este una dintre cele mai frumoase din viața sa, chiar dacă vine și cu responsabilități și provocări.
„Este cel mai frumos lucru din lume să fii tată de fată cu toate greutățile prin care treci.”, a spus el publicației Click!.
Prezentatorul consideră că implicarea părinților în educația copiilor este esențială, iar satisfacțiile apar pe măsură ce aceștia cresc și își construiesc propriul drum. Totodată, el a explicat că rolul de părinte se transformă odată cu trecerea anilor, deoarece nevoile și prioritățile copiilor se schimbă.
„Atunci când te implici în viața copilului măi târziu ai satisfacție. Tată rămâi și când e copilul mic, și când crește și se schimbă, și automat și prioritățile se schimbă și ele și greutățile. Sunt multe lucruri pe care i le povestesc fiicei mele, din viața mea, exemple din ce am văzut, din ce am trăit. Cel mai important lucru care o învăț pe fiica mea e să fie OM!”
Acum ceva timp, Virgil Ianțu a făcut o postare amplă pe rețelele de socializare, în care a făcut confesiuni emoționante despre cum consideră că ar trebui să fie un tată bun și implicat. Prezentatorul TV a vorbit cu mai multe ocazii despre relația deschisă pe care o are cu fiica lui, Jasmina.
„Având ocazia în ultima perioadă să mă întâlnesc cu foarte mulți tati, la „Cu Tata la Interviu”, mă gândesc tot mai des la ce înseamnă să fii un tată bun. Când devii tată, înțelegi că viața începe să se măsoare altfel. Cred că un tată bun nu este doar cel care își iubește copilul, ci cel care știe să fie prezent cu adevărat atât în momentele frumoase, dar și în cele grele. Și atunci când copilul râde, dar mai ales când suferă, greșește sau are nevoie să simtă că nu e singur și de cineva care îl ascultă. Cred în iubirea arătată, spusă, simțită, cred în îmbrățișări, în timp petrecut împreună, în răsfățul care vine din dragoste și cred că tot dragoste înseamnă și limitele puse cu răbdare, calm și înțelepciune, nu din autoritate oarbă, ci din grijă pentru omul care va deveni copilul tău.Îmi amintesc și acum primele drumuri de mână cu Jasmina. Orele fără timp din Grădina Botanică. Întrebările ei nesfârșite și de multe ori aceleași. Felul în care voia explicații pentru absolut orice, cât de mic sau neînsemnat părea pentru mine atunci. Și mai ales felul în care m-a obligat, fără să știe, să devin mai atent la mine ca om. Pentru că un copil nu ascultă doar ce spui. Te privește. Te simte. Învață din felul în care vorbești cu ceilalți, din răbdarea pe care o ai într-o zi grea, din liniștea sau agitația pe care o aduci într-o casă. Cu Jasmina, fiica mea, am încercat mereu să găsim echilibrul acesta: să fiu și tată, și prieten. Să știe că poate veni la mine pentru orice, fără teamă, să simtă libertate, dar și siguranță și să știe că dragostea adevărată nu înseamnă doar „da”, ci și puterea de a spune „nu” atunci când acel „nu” o poate ajuta mai târziu în viață.”
Foto: Instagram