Lavinia Pîrva are motive de sărbătoare la început de vară. Artista a încheiat cu succes primul an de facultate, iar fiul ei și al lui Ștefan Bănică, Alexandru, a terminat clasa pregătitoare.
Lavinia Pîrva are motive de bucurie la începutul verii. Artista a anunțat că a încheiat cu succes primul an la Facultatea de Psihologie, iar vestea a venit în același timp cu o altă realizare importantă în familie: Alexandru, fiul ei și al lui Ștefan Bănică, a terminat clasa pregătitoare.
Cuprins
Cântăreața, care a decis anul trecut să revină la studii pentru a aprofunda un domeniu care a pasionat-o dintotdeauna, le-a împărtășit fanilor emoțiile acestui moment special și a vorbit despre cât de mult a însemnat pentru ea această nouă etapă.
Într-o postare publicată pe rețelele sociale, artista a marcat prima zi de vacanță și a rememorat un an plin de provocări și satisfacții atât pentru ea, cât și pentru băiețelul său.
„Prima zi de vacanță…
Alexandru a încheiat clasa pregătitoare, iar eu am terminat primul meu an de facultate. Două etape importante duse la capăt, fiecare cu emoțiile, provocările și bucuriile ei.
Pentru el a fost anul în care a făcut primii pași în lumea de școlar: a învățat să aibă mai multă încredere în el, să se adapteze, să fie mai independent și să se pregătească pentru tot ce urmează.
Pentru mine a fost un an în care mi-am reamintit că visele nu au termen-limită și că, uneori, cele mai frumoase drumuri sunt cele pe care ai curajul să le începi mai târziu.
Azi ne bucurăm de sentimentul acela frumos de ‘am reușit!’. Mai închidem un capitol… și ne pregătim pentru următorul.”, a transmis Lavinia online.
Lavinia Pîrva a vorbit recent despre cum reușește să împace multiplele roluri din viața sa, mamă, soție, artistă și, mai nou, studentă. În cadrul unui interviu oferit recent, vedeta a făcut mărturisiri despre cum gestionează echilibrul dintre familie și carieră.
De-a lungul celor nouă ani de căsnicie, Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică au construit o relație solidă, ferită de privirile publicului, și au devenit părinții unui băiat, Alexandru, care le umple fiecare zi de bucurie. În paralel, ambii se concentrează pe carierele lor, fără a neglija timpul petrecut împreună ca familie.
Anul trecut, Lavinia a luat decizia de a se întoarce la studii, urmând un program de psihologie. Alegerea nu a fost motivată de dorința de a obține diplome, ci de pasiunea sa pentru domeniu și dorința de dezvoltare personală.
„Nu știu dacă voi profesa în sensul clasic, însă sunt convinsă că, la un moment dat, voi ajuta mulți oameni, acolo unde va fi nevoie și unde voi simți că pot aduce valoare. Revenirea pe băncile școlii face parte, pentru mine, dintr-un proces de echilibrare. Am făcut acest pas din două motive esențiale: pe de o parte, pentru că simt o chemare reală către acest domeniu, iar pe de altă parte, pentru că aveam nevoie să așez și să reglez lucruri peste care am trecut prea repede în anii tinereții. Din cauza debutului meu profesional timpuriu, școala nu a fost niciodată pe primul plan, iar acest lucru a rămas undeva în mine, ca o datorie neîncheiată”, a explicat Lavinia Pîrva pentru viva.ro.
Foto: Instagram