Loredana Groza a vorbit despre principiile după care își ghidează viața și lecțiile prețioase pe care le oferă mai departe.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/08/loredana-groza.jpg)
Loredana Groza este, fără îndoială, una dintre legendele muzicii românești. Este o artistă completă și o apariție care nu poate trece neobservată.
Cuprins
În cadrul unui interviu acordat recent, Loredana Groza a vorbit deschis despre felul în care se ghidează în viață. Artista se încarcă în fiecare zi un optimism și vede tot timpul partea bună a lucrurilor.
„De când mă trezesc dimineața sunt atât de nerăbdătoare să fac toate lucrurile pe care mi le-am propus să le fac în ziua respectivă și chiar mai mult. Chiar dacă aveam în copilărie citatul din filmul Pe aripile vântului: „Și mâine e o zi”, pe care îl spunea Scarlett O’Hara și îmi plăcea foarte mult, mi-am dat seama că totuși nu. Mâine nu e o nouă zi. Tot ce avem e acum și nu este bine să amâni niciodată un lucru pe altă zi pentru că nu știi niciodată”, a declarat Loredana Groza pentru Libertatea.
Odată cu experiențele pe care le-a acumulat, Loredana Groza a conștientizat faptul că este important să aprecieze ceea ce are și să se bucure de fiecare clipă a vieții.
„De multe ori zicem că nu vorbim cu nu știu ce persoană pentru că nu avem timp și se poate întâmpla ca persoana respectivă să dispară și să nu fi apucat să vorbești măcar un minut în plus. De asta trebuie să respectăm fiecare moment. Fiecare clipă este extrem de prețioasă și trebuie să o facem extrem de prețioasă. Nu trebuie să trecem prin viață cu ideea că acum nu este important, ce o să fie mâine e important. Nu. Acum este tot ce avem și tot ce contează”, a spus Loredana Groza pentru sursa citată anterior.
Într-un interviu recent, Loredana Groza a vorbit deschis despre relațiile din lumea mondenă și a recunoscut că realitatea nu a fost mereu așa cum se aștepta, mai ales când vine vorba despre prietenii.
Întrebată dacă există prietenii autentice în showbiz, cântăreața a oferit un răspuns sincer și nuanțat, explicând că viața personală și cariera sunt, pentru ea, imposibil de separat.
„În general, nu știu dacă în showbiz, în viață dacă există prietenii adevărate, pentru că nu poți să combini showbizul, să-l separi de viață. Este viața mea și trăiesc în această viață de când mă știu. Deci se confundă cumva, nu se mai poate separa. Nu știu dacă am foarte mulți prieteni. Uneori, credeam că am foarte mulți prieteni, dar, într-adevăr, ei se cern, ca prin sită, știi? Rămân doar puțini, dar buni. Și cred că investim din ce în ce mai puțin în prietenie odată ce trecem prin niște experiențe care uneori pot fi traumatizante. Asta nu înseamnă că trebuie să devii acru, că trebuie să devii grumpy, că trebuie să devii inert la oamenii din jurul tău. Întotdeauna ai o posibilitate să găsești un om care să-ți apară, poate, târziu în viață și să fie cu adevărat prietenul pe care-l așteptai. Orice e posibil, dar cred foarte mult în prieteniile din copilărie, care sunt necondiționate și sunt sincere, sunt pure”, a declarat artista pentru VIVA!
Foto: Instagram