Cele mai neinspirate ținute pe covorul roșu de la Globurile de Aur 2026

Și la Hollywood, ca în viață, uneori câștigi, iar alteori pierzi. Uneori chiar în același timp. Au demonstrat-o din plin câțiva dintre câștigătorii trofeelor Globurile de Aur 2026, care au pierdut (dacă se poate spune așa) la capitolul stil.

Cel mai bun exemplu în acest sens, la Globurile de Aur 2026, este Jessie Buckley, câștigătoarea trofeului pentru cea mai bună actriță într-o dramă, pentru Hamnet. Bucley este fără îndoială una dintre cele mai talentate actrițe ale generației sale, dar, fără să dramatizăm inutil, rochia Dior pe care a ales-o pentru a-și ridica prestigiosul trofeu ne-a demonstrat că Jonathan Anderson a avut și zile mai inspirate.

La fel s-a întâmplat și cu Timothee Chalamet, care și-a adjudecat trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru Marty Supreme, într-o ținută all black Chrome Hearts. Iată că, deci, nici negrul nu este soluția universală despre care vorbește toată lumea și care te poate scoate din orice încurcătură vestimentară.

În aceeași ordine de idei, Rhea Seehorn, câștigătoare la Globurile de Aur 2026 pentru rolul său din serialul de mare succes Pluribus, a ales să se îmbrace în Louis Vuitton, și putea să aleagă mai inspirat. Fără ca acest lucru să îi știrbească vreo clipă, desigur, meritele artistice sau de orice alt fel.

Ținute neinspirate sau la limită au fost multe pe covorul roșu al ceremoniei de la Beverly Hilton. Unele s-au dovedit atât de la limită încât vor putea fi considerate chiar iconice după ce va mai trece ceva timp peste ele – precum este rochia de-a dreptul camp, semnată Rodarte, purtată de Parker Posey – pe care, ce e drept, cu greu am fi putut să o vedem purtată cu atât aplomb de altcineva. Altele au fost, în schimb, de-a dreptul dezastruoase. Jennifer Lopez în Jean-Louis Scherrer by Stephane Rolland ne-a demonstrat încă o dată că nu rafinamentul stilistic este punctul ei forte; Jennifer Lawrence și-a pus încrederea într-o rochie transparentă cu broderie semnată Givenchy, și ar fi putut să aleagă mai bine; Alicia Silverstone, într-o rochie roșie Nicole + Felicia Couture, nu și-a făcut nici o favoare; iar rochia cu un soi de păianjen auriu pe bust, purtată de Oona Chaplin (Tony Ward Couture), e de-a dreptul material de coșmar pentru orice fashionista.

În aceeași categorie se califică și rochia Sophie Couture purtată de Molly Sims pe covorul roșu de la Globurile de Aur 2026; dar și ținuta mov Mark Bouwer a lui Haley Kalil; rochia couture Zuhair Murad purtată pe covorul roșu de prezentatoare ceremoniei, Nikki Glaser; dar și – culmea, pe un covor roșu de asemenea importanță – rochia Armani Prive purtată de Ginnifer Goodwin.

Iar lucrul acesta vine ca o demonstrație că până și cele mai mari case pot să dea greș – sau că, pur și simplu, uneori o vorba pur și simplu de o incompatibilitate între ținută și cea care o îmbracă. De pildă, chiar dacă Anthony Vaccarello face pentru Saint Laurent, de ani buni deja, unele dintre cele mai cool și mai sexy rochii, de data aceasta Charli XCX și Zoe Kravitz nu au fost complimentate de rochiile alese. La fel au stat treburile și cu Natasha Lyonne și Hannah Einbinder, ambele în Valentino; dar și cu Bella Ramsey, înfășurată la propriu într-o uriașă fundă roz, și cu Hailee Steinfeld, ambele în Prada.

Iar exemplul cel mai potrivit vine de la Vivienne Westwood, un brand care a reușit o apariție spectaculoasă cu Ariana Grande, dar care a ratat, de data aceasta, mai ales cu rochia purtată de Aimee Lou Wood, dar, la limită, și cu cea oferită Dakotei Fanning.

Citește și:
Globurile de Aur 2026: ce au purtat bărbații pe covorul roșu

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people