Smiley este în culmea fericirii de când a devenit tată și are o fiică pe nume Josephine.
Smiley a vorbit cu multă emoție despre fiica lui, Josephine. Cu toate că este implicat într-o mulțime de proiecte profesionale și este plecat mult la concerte, atunci când este acasă petrece timp de calitate cu fetița lui.
Cuprins
În cadrul unui interviu acordat recent, Smiley a făcut declarații emoționante despre timpul petrecut cu fiica lui. Artista încearcă să aibă tot felul de activități cu cea mică și să îi fie alături în toate etapele vieții.
„Josephine este deliciul familiei, ne bucură pe toți, iar noi, fiecare în parte, încercăm să o bucurăm pe ea. Fiecare are stilul lui de interacțiune cu ea și este foarte bine că este așa, pentru că ne identifică după tipul de jocuri și dialog pe care îl avem cu ea. Are un anumit tip de relație cu bunicii, altul cu unchii și mătușa, e ideal pentru un copil să aibă în viață întreaga hartă de emoții și de relații de familie colorată în nuanțe diferite. Mi se întâmplă des să mă pun în pielea părinților mei și să le înțeleg fericirea. Îți iubești copiii dincolo de cuvinte, dar când vine vorba despre nepoți, despre copiii copiilor, atunci cred că intervin mult mai multe emoții, mai multă înțelepciune, un cumul de factori care te topesc de-a dreptul. Sunt fericit pentru ai mei că o au pe Josephine și recunoscător peste poate că Josephine îi are pe ei”, a spus Smiley pentru VIVA!
Smiley a mai dezvăluit că atunci când el și Gina Pistol au diverse discuții mai tensionate, conversația se încheie într-o notă amuzantă.
„Da, simțul umorului este clar în top, ne distrăm și râdem mult împreună și orice discuție, oricât de serios ar fi subiectul, se termină cu o glumă. Nu prea este genul meu să fac declarații de dragoste public și să vorbesc despre lucrurile pe care le simt, mi se pare că ele se transmit și se exprimă la fiecare pas, în cele mai mici gesturi, în viața de zi cu zi și de secundă cu secundă. Și în plus, se văd, le emanăm, nu le definim neapărat în cuvinte mari. E frumoasă viața noastră împreună și îi mulțumesc Ginei pentru asta!”
Smiley și Gina Pistol au devenit părinți pe 9 martie 2021, când s-a născut fetița lor, Josephine Ana Maria. Artistul și prezentatoarea TV nu au dezvăluit fotografii în care să i se vadă chipul fiicei lor, alegând să îi protejeze intimitatea. Dar, uneori mai împărtășesc cu fanii diverse imagini care o arată într-un mod discret pe Josephine.
Într-un interviu acordat recent, Gina Pistol a vorbit despre motivele pentru care ea și soțul ei au decis să nu arate publicului chipul fetiței lor.
„Nu merg acum cu cearceaful pe fața copilului. Nu o expun pentru că nu o ajută cu absolut nimic. De ce i-aș face asta copilului meu când nouă ne este greu să ne luptăm cu valul de hate care vine uneori? Eu cred foarte mult în energii și nu vreau să o expun decât atunci când o să fie ea suficient de puternică și matură să deal-uiască singură”, a explicat Gina Pistol pentru Libertatea.
Gina Pistol a vorbit și despre cum reacționează fiica ei atunci când vede că ea sau Smiley sunt abordați de alte persoane sau copii pentru a face fotografii împreună.
„Nu este geloasă, dar am observat la ea, că eu stau foarte mult să o studiez, să văd cum reacționează, când vin copii spre Andrei să facă poze, ea se uită așa și acum începe să înțeleagă cine este tati. Sau când merg cu ea la Andrei la vreun concert și îl vede că urcă pe scenă și după aceea când se dă jos, este foarte mândră, zice că vrea la tati, este toată spre tati. Acum să vedem cum o să gestionăm noi totul pentru că nu vreau să creadă că este un copil mai altfel decât ceilalți, nu vreau să devină buricul Pământului, ci să fie modestă”, a mai spus prezentatoarea emisiunii MasterChef România pentru sursa citată.
Foto: Arhiva ELLE