Noi imagini fabuloase de la nunta Alinei Eremia. Artista a strălucit în ziua în care s-a căsătorit cu Edi Barbu

Alina Eremia a dezvăluit noi imagini de la nunta ei cu Edi Barbu.

Alina Eremia și Edi Barbu s-au căsătorit sâmbătă, pe 16 august. Ceremonia a avut loc la Palatul Snagov, într-un cadru de poveste. Artista și partenerul ei au făcut acest pas după nouă ani de relație. Cei doi s-au logodit la începutul anului 2024. 

Alina Eremia, noi imagini de la nuntă

Alina Eremia și-a încântat fanii de pe rețelele sociale cu noi imagini de la nuntă, iar aceștia au putut observa rochia spectaculoasă de mireasă pe care a purtat-o. Artista a strălucit în ziua în care a făcut pasul cel mare și s-a căsătorit cu Edi Barbu.

Alina Eremia, primele declarații după ce s-a căsătorit

Pe Instagram, Alina Eremia a făcut primele declarații după ce s-a căsătorit cu Edi Barbu.

„Pentru că nu-mi încap în piele de fericire și mi-e greu să mă adun și nu aș putea să fiu succintă pentru că nu-mi ajung caracterele aici pe instagram ca să descriu tot ce am simțit ieri și cât am plâns de fericire (vedeți minutul 3:00), las aici un video care înglobează toată emoția zilei de ieri și cum se simte să te căsătorești cu sufletul pereche.
A fost sublim. A fost ca în povești. Le mulțumim celor care au fost alături de noi și ne-au ajutat să scriem cea mai frumoasă poveste a noastră”, a scris Alina Eremia pe Instagram. 

Mircea, fratele Alinei Eremia, detalii neștiute despre nunta artistei

Mircea Eremia, fratele Alinei Eremia, a oferit mai multe detalii despre nunta spectaculoasă a artistei. Acesta a recunoscut că pentru întreaga familie a fost o zi încărcată cu o mulțime de emoții. 

Și eu îi doresc să aibă parte de cea mai frumoasă relație alături de Edy și să înflorească împreună. A fost un eveniment foarte frumos. Clar că, atât eu, cât și întreaga familie, am avut emoții. A fost o zi minunată, cu un vibe foarte bun. Ne-am întrecut în emoții. Ziua a decurs neașteptat de frumos. Atmosfera a fost crescendă. Oamenii au fost puși pe distracție, muzica foarte bună, iar petrecerea a ținut până în zori”, a declarat Mircea Eremia pentru Spynews.ro.

În ceea ce privește organizarea, Alina Eremia s-a ocupat îndeaproape de planificarea nunții ei. La capitolul tradiții, artista și Edi Barbu au păstrat una singură. 

„Da, Alina s-a ocupat de tot. A avut și ajutoare, însă ea a fost mâna de fier, pentru că este genul de persoană căreia nu îi scapă nimic și vrea ca totul să fie conform dorințelor sale. Eu am fost domnișor de onoare. Dintre tradiții, Alina a păstrat doar datul voalului jos. Furtul miresei nu s-a întâmplat. Nu cred că ar fi fost cazul, pentru că totul a fost super, super frumos și de poveste și nu cred că s-a simțit lipsa acestui moment.”

Alina Eremia și Edi Barbu au avut la nuntă șapte torturi spectaculoase. De asemenea, un moment care a emoționat pe toată lumea prezentă a avut legătură cu vizionarea unui clip special.

„Legat de cele 7 torturi, a fost un moment special. A avut imaginație Alina, se pare, și a făcut ca evenimentul să fie de poveste. Unul dintre cele mai emoționante momente, cel puțin pentru mine, a fost momentul în care s-a difuzat filmulețul în fața tuturor invitaților, iar toți aveau lacrimi în ochi. Alina a fost emoționată pe tot parcursul evenimentului. Însă au fost emoții constructive și normale, de altfel. Nu ținem tradiția cu ciorba de potroace. Vom avea o masă liniștită în familie, atât.”

Citește și:
Emma Stone a dezvăluit un moment amuzant de la Globurile de Aur. Întrebarea stânjenitoare pe care mama sa i-a adresat-o Angelinei Jolie

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people