Monica Bîrlădeanu a vorbit despre o experiență inedită pe care a trăit-o și care a făcut-o să treacă prin emoții puternice.
Monica Bîrlădeanu este una dintre cele mai apreciate actrițe, iar de-a lungul timpului a jucat în numeroase filme și seriale, cum ar fi Moartea domnului Lăzărescu, Lost, Fall Down Dead, Nip/Tuck, Francesca, CSI – Crime si Investigatii, Closer to the Moon și Faci sau Taci și Taximetriști. În trecut, a fost gazda reality show-ului „Ferma Vedetelor” de la PRO TV. În 2002, a fost prezentatoarea emisiunii „La Strada', de pe B1 TV. În 2003 a prezentat show-ul „Viața în direct”, alături de Dan Tudor. În prezent, actrița poate fi văzută în serialul „Groapa.„
Cuprins
După nenumărate proiecte de succes în televiziune și film, Monica Bîrlădeanu a acceptat cu bucurie și cu brațele deschise provocarea de a urca pe scena teatrului. Actrița face parte din distribuția spectacolului „Minciuna nu are picioare atât de scurte”, regizat de Daniela Nane, care este o producție a teatrului independent Luceafărul. Pe Instagram, Monica Bîrlădeanu a recunoscut că a avut mari emoții când s-a aflat în fața publicului.
„Aseară am urcat pentru prima dată pe scenă într-o piesă de teatru. După 20 de ani de film și televiziune, pot să spun cu toată sinceritatea că am avut emoții amețitoare. Să dau viață Joannei Black și Joannei White – două fațete, două adevăruri, două lumi care se confruntă în „Minciuna nu are picioare atât de scurte” – a fost o provocare pe care am îmbrățișat-o cu toată ființa mea. Teatrul are un fel de a te pune față în față cu vulnerabilitatea ta, cu respirația publicului, cu liniștea din sală și cu adevărul. Și ieri, am simțit toate acestea cu o intensitate pe care nu o voi uita curând. Le mulțumesc din inimă tuturor celor care au ales să fie cu noi, într-o seară în care Bucureștiul era aproape imposibil de navigat. Ați venit în pofida traficului, a ploii, a haosului din oraș — și mi-ați oferit una dintre cele mai emoționante seri din viața mea. Mulțumesc colegilor si @danielanane_official care semnează regia, pentru încredere, pentru răbdare și pentru bucuria de a fi împreună pe scenă.”
Într-un interviu acordat recent, Monica Bîrlădeanu a vorbit despre lunga perioadă pe care a petrecut-o în America.
Ea a mărturisit că o leagă multe amintiri de orașul în care a locuit, mai exact Los Angeles.
„Am păstrat tot ce e bun – disciplina când vine vorba de programele de wellness, educația emoțională (pe care acolo aveam senzația că o are toată lumea), educația în sensul medicinei preventive, responsabilitatea socială. Dă-mi voie să clarific, însă, că nu mă refer la toată America, ci la Los Angeles, un oraș locuit de oameni veniți din întreaga lume, dar cumva uniți de niște rigori pe care nu le-am mai văzut în altă parte”, a povestit actrița pentru VIVA!
Monica Bîrlădeanu a dezvăluit că s-a adaptat foarte ușor și nu a simțit niciodată că nu ar aparține acelui loc care i-a fost casă timp de 13 ani.
„Nu știu dacă natura mea perfect adaptabilă și ajustabilă la tot ce e nou, străin, sau pur și simplu, am nimerit într-un spațiu multicultural care îmbrățișează cu amândouă mâinile expații… Cert e faptul că atât cât am locuit acolo, n-am simțit nicio clipă că n-ar fi locul meu. Așa cum nu simt asta nici acum, că locuiesc aici. Îmi dau seama că, pentru mine, ‘acasă nu e un loc, un oraș, o țară, ci o stare de confort și familiaritate, un spațiu de siguranță emoțională și libertate de a fi eu însămi. Toate acestea întregite de un sentiment de apartenență pe care eu l-am simțit și acolo și aici”, a mai spus ea pentru sursa citată.
Foto: Arhiva ELLE