Mira și Levi Elekes au confirmat că s-au despărțit după patru ani de relație: „S-au întâmplat fel și fel de chestiuni neașteptate”

Mira și Levi Elekes au confirmat că au pus punct poveștii lor de dragoste după patru ani. Ce declarații au făcut artista și fostul ei partener?

Mira și Levi Elekes s-au despărțit. După ce în ultima perioadă au circulat zvonuri conform cărora nu ar mai forma un cuplu, iată că acum a venit confirmarea din partea lor. Cei doi au decis să meargă pe drumuri separate după patru ani de relație. 

Mira și Levi Elekes s-au despărțit

Mira și Levi Elekes au făcut primele declarații despre despărțirea lor. Cei doi au publicat un video împreună în care vorbesc pentru prima dată despre încheierea relației lor. Confesiunile lor au fost făcute în ziua în care artista a lansat o nouă piesă, Dorul tău, care este inspirată din povestea lor de dragoste care s-a terminat. Mira a recunoscută că melodia a scris-o la scurtă vreme după ce s-au despărțit

„Tocmai am lansat piesa pe care am scris-o imediat după ce ne-am despărțit. O să zică că facem mișto oricum, că nu e pe bune și nu e nicio strategie de marketing. Ar fi fost ciudat să lansez o piesă cu un astfel de mesaj și de acolo ar fi interpretat iarăși lumea că ce s-a întâmplat cu noi, de ce nu mai apari și așa și atunci ăsta este momentul pe care nu aveam cum să îl evit”, a povestit Mira. 

Ce spune Levi Elekes despre despărțirea lor

Levi Elekes a continuat să povestească cum au luat cei doi decizia de a pune punct relației lor după patru ani. El a dezvăluit faptul că s-a mutat din țară. 

„Întâi să dăm puțin de tot mai mult context, că relația noastră a început într-un mod foarte atipic în sensul bun. Noi cred că am avut primul call și nu s-a mai oprit pur și simplu. Câte n-am descoperit împreună. S-au întâmplat fel și fel de chestiuni neașteptate pe care nu le-am planificat, dar care ne-au schimbat modul în care vedem ce se întâmplă în lume, cum se întâmplă, de ce se întâmplă anumite lucruri, cum se întâmplă în lume. Și eu am și avut un partener de discuție extrem de bun (…) Nu cred că am avut un singur moment în patru ani în care să zicem: „Ne-am plictisit.” Anumite pasaje din viață eu le consider că vor rămâne interesante dacă vor rămâne doar la cei care le-au trăit (…) Între timp eu m-am și mutat din țară. Sunt super mândru de noi că nu a existat în atâtea luni nici măcar un singur moment în care să existe orice fel de minciuni, la modul să ne mințim vreodată, să existe agresivitate de orice mod. Noi nu cred că am ridicat vreodată vocea. În conversațiile pe care le-am avut și când ne-am supărat a fost calm, a trecut timp ca să înțelegem cine ce-și dorește (…) Pe lângă viața noastră personală, ne-am îmbinat tot, viața profesională, viața personală și am construit destul de multe lucruri împreună pe care o să le și continuăm”, a spus Levi Elekes.

Mira și Levi Elekes au precizat faptul că vor avea pe mai departe o relație apropiată și că vor continua să colaboreze din punct de vedere profesional.  

„Suntem doi oameni maturi care reușesc să vadă dincolo de aceste stereotipuri și să comunicăm, să ne înțelegem, să lucrăm împreună, să râdem în continuare împreună (…) Mie mi se pare fain că, dacă putem să inspirăm… Sunt sigură că mai există oameni care după ce se despart sunt așa. Cu siguranță, nu-s atât de multe cazuri precum cazurile în care se și despart și după nu știu câți ani persoana respectivă devine un străin complet, ceea ce e foarte dureros, că, de foarte multe ori, nu pierzi doar partenerul, pierzi și cel mai bun prieten, și familie. Sper din suflet că există speranță, că există oameni care reușesc să se despartă într-un mod foarte sănătos”, a mai mărturisit Mira. 

De asemenea, într-un alt mesaj alături de un clip prin care își promovează piesa, Mira a mai transmis că îi este recunoscătoare fostului ei partener, Levi Elekes, pentru experiențele frumoase trăite împreună.

„Piesa care a luat naștere la scurtă vreme după ce eu și Levi am decis să ne despărțim.
Au fost 4 ani superbi alături de unul dintre cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut, o relație plină de lecții și iubire sinceră dar care și-a împlinit rostul și ne-a lăsat o groază de amintiri frumoase, și acum și această piesă.
Asta e forma mea de terapie care sper să vă ajute și pe voi.”

Citește și:
Cleopatra Stratan și Edward Sanda, confesiuni despre viața de cuplu, după cinci ani de căsătorie: „Singurul moment de cumpănă a fost…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people