Jared Leto, acuzat că ar fi condus un „cult”, cu ani înaintea acuzațiilor de agresiune sexuală care au ieșit acum la iveală

Jared Leto a fost acuzat că ar fi creat în jurul său un presupus "cult", după ce imaginile din taberele organizate pentru fanii Thirty Seconds to Mars au reapărut în contextul noilor acuzații de comportament sexual neadecvat.

Jared Leto, acuzat că ar fi condus un "cult", cu ani înaintea acuzațiilor de agresiune sexuală care au ieșit acum la iveală

Cu ani înainte ca Jared Leto să ajungă în centrul unui scandal privind presupuse agresiuni sexuale, patru femei acuzându-l acum pe actorul premiat cu Oscar de comportamente sexuale nepotrivite pe vremea când erau adolescente, într-un nou documentar BBC. acesta a fost acuzat și că ar fi condus un așa-zis „cult”.

În august 2020, solistul trupei Thirty Seconds to Mars a organizat o tabără de wellness intitulată „Mars Island”, dedicată aparent membrilor comunității de fani a formației, cunoscută sub numele de The Echelon. Evenimentul a avut loc pe insula privată și nelocuită Obonjan, din Croația.

foto: Facebook/ Thirty Seconds to Mars

În cadrul taberei, unde alcoolul era interzis, participanții ar fi înotat, ar fi făcut plajă, s-ar fi plimbat pe malul mării și ar fi practicat yoga, toate activitățile fiind organizate în jurul admirației lor pentru actorul din „Dallas Buyers Club” și pentru trupa sa.

Însă, potrivit Air Mail, publicație care, în 2025, a prezentat mărturiile a nouă femei ce îl acuzau pe Leto de comportamente sexuale nepotrivite, acuzații negate de acesta, publicul majoritar feminin ar fi „meditat, intonat cântece și lenevit desculț, în caftane, alături de Leto”.

foto: Getty Images

Deși trupa starului din „House of Gucci” a descris evenimentul drept o „retragere spirituală”, atmosfera generală a festivalului a fost comparată pe scară largă cu cea a unui cult. Speculațiile s-au intensificat după apariția unei fotografii în care actorul din „Suicide Squad”, acum în vârstă de 54 de ani, stătea pe o stâncă, cu brațele ridicate, în timp ce fanii aflați sub el adoptau aceeași poziție. Alte imagini distribuite pe rețelele sociale îi arătau pe participanți îmbrăcați în alb, așezați pe podea și ascultându-l pe Leto, care le vorbea de pe un scaun înalt.

„Da, acesta este un cult”, se arăta într-o postare publicată în 2019 pe contul de X al trupei Thirty Seconds to Mars, alături de hashtagul „#MarsIsland”.

foto: Facebook/ Thirty Seconds to Marș

În numeroase fotografii, atât Leto, cât și fanii săi apăreau îmbrăcați în alb pe parcursul experienței de trei zile, pentru care participanții ar fi plătit peste 6.499 de dolari. Înainte de Mars Island, Thirty Seconds to Mars lansase, în 2015, un eveniment destinat exclusiv adulților, organizat în Malibu, California, sub numele „Camp Mars”. Tabăra de weekend includea focuri de tabără, tir cu arcul, drumeții și muzică, iar fiecare seară se încheia cu concertele intitulate „Church of Mars”.

foto: Facebook/ Thirty Seconds to Marș

Ultima ediție Camp Mars a avut loc în 2019. Deși în 2022 s-a vorbit despre organizarea unei noi ediții Mars Island, evenimentul nu pare să se fi concretizat. Chiar dacă aceste tabere au stârnit controverse, potrivit LOfficiel, formația și-ar fi asumat în mod deliberat imaginea de „cult”, „speculând afirmațiile jurnaliștilor potrivit cărora are un public devotat, asemănător unui cult”.

De altfel, într-o imagine care pare să fi fost realizată la Mars Island în 2019, Leto purta un tricou pe spatele căruia scria „Acesta este un cult”.

Când Air Mail și-a publicat materialul în iunie 2025, articolul a primit titlul „Cultul lui Leto”, făcând trimitere la un text publicat anterior de LOfficiel, în 2024, intitulat „Cultul lui Jared Leto”.

Acuzațiile prezentate în noul documentar BBC

Interesul față de evenimentele Mars și presupusul „cult' din jurul actorului a reapărut după ce patru femei, identificate prin pseudonimele „Clara”, „Isabel”, „Alex” și „Etta”, l-au acuzat pe starul din „Blade Runner 2049” de comportament sexual neadecvat pe vremea când erau adolescente. Mărturiile lor apar în noul documentar BBC, intitulat „Jared Leto: Hollywoods Dark Secret”.

Leto a negat acuzațiile într-o declarație fermă transmisă miercuri publicației Page Six, calificându-le drept „complet și categoric false” și afirmând că „nu am agresat sexual pe nimeni în întreaga mea viață”.

Pe fondul apariției documentarului, a revenit în atenție și un interviu din 2016, în care actorul din „My So-Called Life” recunoștea că le trimisese colegilor săi de platou, printre care Margot Robbie și Will Smith, prezervative folosite și bile anale. La acea vreme, el susținea că gesturile făceau parte din procesul său de interpretare a personajului Joker.

„Am făcut multe lucruri pentru a crea o anumită dinamică”, declara el pentru E! News în 2016, „pentru a introduce un element de surpriză, de spontaneitate. Și pentru a dărâma cu adevărat orice bariere care ar fi putut exista. Adică, Joker este o persoană care nu respectă cu adevărat lucruri precum spațiul personal sau limitele”.

Citește și:
Diana Bart, declarații sincere despre viața amoroasă după ce a fost surprinsă sărutându-se cu Daniel Nuță: „Sunt într-o etapă matură și responsabilă'

foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people