Irina și Răzvan Fodor au plecat alături de fiica lor, Diana, într-o vacanță memorabilă în Europa.
Răzvan și Irina Fodor au pornit vara aceasta într-o aventură europeană pe patru roți, însoțiți de fiica lor. Cei trei explorează orașe încărcate de istorie, cultură și peisaje de poveste, documentând călătoria în imagini și povești pe rețelele sociale. Drumul lor a inclus opriri în capitale vibrante, orășele medievale și stațiuni romantice, totul cu mult umor și spirit de aventură.
În Berlin, familia s-a lăsat cuprinsă de energia contrastelor.
„Berlinul ne-a trecut printr-o mulțime de stări: de la profund la jucăuș și înapoi”, a scris Irina. Au vizitat Zidul Berlinului, Memorialul Holocaustului și Insula Muzeelor, unde au admirat bustul milenar al reginei Nefertiti. Au încheiat ziua cu o plimbare relaxantă pe râul Spree și cu multă distracție la Illuseum, un muzeu al iluziilor optice care le-a adus multe râsete.
„Cât am fost la școală, nimic nu m-a impresionat mai mult de la orele de istorie decât lecțiile despre al Doilea Război Mondial și Holocaust. Mai târziu, filmele pe care le-am văzut, legate de perioada respectivă, mi-au creat o imagine și mai crudă asupra realității. Până de curând, știam cum arată lagărele din documentare. Ieri am fost la Auschwitz și le-am văzut cu ochii mei.
Nu-s cuvinte de spus, că amuțești o dată intrat acolo, dar e un loc pe care trebuie să îl vezi ca să înțelegi și mai profund totul.”, a scris Răzvan Fodor pe Instagram.
De asemenea, în Wernigerode, experiența a fost ca scoasă dintr-un basm cu vrăjitoare: „Wernigerode este un orășel fermecător, cu multe căsuțe în stil tradițional și o grămadă de legende despre vrăjitoare. Arată ca o combinație de carte poștală cu un platou de film”, a povestit Irina. Drumul cu trenul cu aburi până la vârful Brocken, cunoscut din legendele germane, a fost unul dintre momentele preferate ale excursiei.
Ziua 7 i-a găsit pe Răzvan, Irina și fiica lor în romanticul Heidelberg. Au urcat cu funicularul până la castelul care domină orașul, au admirat unul dintre cele mai mari butoaie de vin din lume și s-au bucurat de atmosfera de vacanță.
„Nu știu cum, dar șansa și domnul nostru Chat GPT ne-au adus în acest orășel, Heidelberg, unde -am aflat ulterior- a murit și domnul nostru Alexandru Ioan Cuza(astmatic, l-a răpus o răceală) 😕
De aia am zis că mai bine stăm doar o noapte, nu de alta, dar astm am și eu.🤦🏻♂️😅 La altceva voiam să ajung. Tot destinul m-a adus la întâlnirea cu unul dintre cele mai mari butoaie de vin din lume(220000 de litri, dacă am înțeles bine). Nu știu ce să spun despre asta, dar pare un semn. Bun. 🤣🍷🙏🏼”, a transmis Răzvan Fodor.„Nu mă pot abține să nu mă minunez într-una de orășelele astea rupte din basme. M-aș mai întoarce aici oricând”, a scris Irina, recunoscătoare și pentru comunitatea online care le-a oferit sprijin și sugestii de traseu.
Călătoria a continuat spre Baden-Baden, însă familia nu a anunțat încă punctul final al turului lor european. Ce e sigur: poveștile lor din vacanță sunt un amestec savuros de istorie, peisaje pitorești și momente de familie autentice, toate trăite cu bucurie și împărtășite cu umor.
foto: Arhiva ELLE