Emilia Clarke a avut nevoie de un pahar de vin după ce a aflat cum se termină „Game of Thrones”

Peste aproape o lună fanii din întreaga lume vor putea urmări primul episod din cel de-al optulea sezon "Game of Thrones", acesta fiind de altfel și sezonul final, în care vom afla soarta personajelor.

Emilia Clarke a avut nevoie de un pahar de vin după ce a aflat cum se termină „Game of Thrones”

După mai bine de un an de așteptare, ultimul sezon din „Game of Thrones” este aproape aici, iar fanii din întreaga lume sunt nerăbdători să afle cum se va încheia povestea fiecărui personaj.

Această așteptare a fost una dificilă, iar actorii serialului complică lucrurile, aceștia povestind cum au reacționat când au primit scenariul pentru ultimul episod. Emilia Clarke, cea care interpretează rolul lui Daenerys Targaryen, a avut o reacție neobișnuită, care indică că serialul va avea un final impresionant.

În timpul unui interviu cu Press Association, actrița a dezvăluit că a trecut printr-un fel de criză când a aflat soarta personajului său. Emilia a declarat că s-a plimbat prin Londra „trei ore, fără o destinație” după ce a citit scenariul.

„Putea foarte bine să plouă și pur și simplu am mers fără să știu ce să fac”, a spus aceasta, dezvăluind totodată că au existat „o mulțime de lacrimi” la filmarea ultimelor scene.

„Atunci a fost momentul în care am realizat că alcool poate da și depresie. Aveam un pahar de vin și îmi spuneam, ‘Nu știu de ce nu sunt mai fericită de la el'”, a declarat aceasta, indicând că a avut nevoie de alcool pentru acest final de serial.

Emilia Clarke nu este singura care a fost șocată de finalul serialului. Kit Harington, cel care joacă rolul lui Jon Snow, a declarat că nu știe sigur dacă este fericit cu finalul serialului. „Sunt mulțumit de ce au făcut, însă nu știu dacă voi fi mulțumit cu adevărat când îl voi vedea”, a declarat acesta în timpul unei emisiuni la radio.

Maisie Williams, cea care joacă rolul Aryei Star, a declarat că fanii vor fi probabil supărați când serialul se va încheia. „Nu cred că va fi cineva mulțumit (când se va termina)”, a declarat pentru Sky News.

Citește și:
Kit Harington i-a dezvăluit soției sale finalul Game of Thrones, iar reacția acesteia a fost fabuloasă

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din people