De ce Ilinca Vandici nu își mai dorește încă un copil: „De multe ori mă simt vinovată…”

Ilinca Vandici este una dintre cele mai apreciate vedete din România și a vorbit mereu deschis despre viața ei personală.

De ce Ilinca Vandici nu își mai dorește încă un copil: "De multe ori mă simt vinovată..."

Ilinca Vandici este una dintre cele mai apreciate vedete din România și a vorbit mereu deschis despre viața ei personală, povestind atât despre relația cu soțul ei, cât și despre fiul lor, Zian.

Ilinca Vandici și Andrei Neacșu sunt căsătoriți din 2017, însă vedeta TV ce prezintă emisiunea-fenomen „Bravo, ai stil!” a dezvăluit abia acum de ce nu ia în considerare ideea de a mai avea un copil. Cei doi sunt părinții unui băiețel minunat, Zian, care în vara acestui an va împlini 5 ani.

„Țin minte că, după ce l-am născut pe Zian, pentru că treceam printr-o depresie de care habar n-aveam, dar eram un pic dată peste cap… și tocmai prin asta se manifesta faptul că plângeam din orice. Acum am depășit momentele, să zicem că am depășit depresia, însă tot sunt destul de sensibilă. De multe ori mă simt vinovată că trebuie să plec de lângă Zian ca să muncesc, dar în egală măsură încerc să controlez sentimentele, pentru că o fac pentru mine și în al doilea rând pentru el.

Tot ce are legătură cu copiii mă sensibilizează foarte tare, pentru că fiind mamă înțeleg ce înseamnă a avea un copil, a avea această responsabilitate, a avea grija lui în permanență. Știu cât de mult mă implic, știu cât de greu e și doar cine nu-și crește copiii și nu stă cu ei în casă zi de zi poată să spună că e ușor. De aceea nu mai fac al dolilea copil, pentru că efectiv simt că nu o să am de unde să-i dau și lui la fel de bine cum încerc să îi dau lui Zian”, a dezvăluit Ilinca Vandici pentru Wowbiz.

Soțul Ilincăi Vandici nu este o figură publică, dar prezentatoarea TV a dezvăluit care sunt calitățile lui Andrei Neacșu într-un vlog în care a glumit, dar a și povestit episoade care au făcut-o să își aprecieze cu adevărat partenerul de viață. Andrei Neacșu activează în domeniul imobiliar, deținând o companie.

„Cea mai importantă calitate pe care o are soțul meu este soția lui, adică eu.”, a glumit Vandici în deschiderea vlogului în care a enumerat calitățile lui Andrei Neacșu. „Soțul meu este cel mai iubitor, înțelegător, drăguț, afectuos, cum vreți voi, din lume. Ce, n-am doar cuvinte de laudă de spus la adresa lui. Bine, mai sunt și unele chestii care mă enervează, dar astăzi nu vorbim despre alea.”, a mai spus vedeta.

Însă Ilinca Vandici a continuat să detalieze calitățile lui Andrei Neacșu, totodată amintindu-și episoade-cheie din relația lor. „Astăzi vorbim despre calitățile lui. E și frumos, și deștept, și devreme acasă, muncește foarte mult, e un tată super bun pentru copil, e un soț senzațional pentru mine, e un prieten mai presus de toate (…) E iubitul meu, e soțul meu, e omul lângă care o să trăiesc toată viața, e omul care m-a cucerit… stai așa, că vă povestesc. Este omul care m-a cucerit prin cât de hotărât a fost. Era și este, și va fi, probabil. Asta e o calitate pe care am apreciat-o pentru că eu, nu știu dacă fiind în zodia Gemeni, sau pur și simplu eu fiind, punct, sunt o tipă supernehotărâtă. Adică îmi doresc ceva, după care, în secunda doi, mă gândesc: aoleu, dar oare-i bine, dar oare dacă fac așa, dar oare n-am altă variantă? (…)”

Citește și:
Cum arată mama Cristinei Ich? Cele două seamănă incredibil de tare!

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people