De ce Carmen Grebenișan nu s-a căsătorit cu iubitul ei, Cristian, deși așteaptă un copil împreună: „Nu îmi doresc să se…”

Carmen Grebenișan a mărturisit că își dorește o relație în care fiecare eveniment important să aibă loc la timpul potrivit.

În luna martie a anului 2024, Carmen Grebenișan a luat pe toată lumea prin surprindere cu anunțul că s-a despărțit de soțul ei, Alex Militaru. După divorț, creatoarea de conținut și-a refăcut viața sentimentală, iar în prezent formează un cuplu alături de un tânăr pe nume Cristian, care a locuit în mare parte din timp în SUA. Cei doi vor deveni în curând părinți pentru prima dată.

De ce Carmen Grebenișan nu s-a căsătorit cu iubitul ei înainte de a deveni părinți

Carmen Grebenișan se află în ultimele săptămâni de sarcină și a dezvăluit că bebelușul ei ar putea veni mai devreme decât data estimată inițial, jumătatea lunii octombrie.

Întrebată de fanii de pe rețelele de socializare de ce nu a fost cerută în căsătorie de actualul iubit, Carmen Grebenișan a mărturisit că își dorește o relație în care fiecare eveniment important să aibă loc la timpul potrivit. Deși s-au gândit și la căsătorie, cei doi nu vor să facă din asta o prioritate.

„Toate la timpul lor. Suntem foarte ok cum suntem, nu îmi doresc să se întâmple doar pentru că am ‘grăbit’ o etapă”, a spus Carmen Grebenișan pe Instagram.

Carmen Grebenișan, ultimele pregătiri înainte de a aduce pe lume primul ei copil

Carmen Grebenișan a intrat pe ultima sută de metri înainte de a-și strânge pentru prima dată copilul în brațe și a decis să împărtășească cu urmăritorii ei detalii despre cum speră să decurgă nașterea.

„Am ales să nasc natural, în apă, în Constanța. M-a atras faptul că aici se susține mult și se militează pentru nașterea naturală și că există și acestă opțiune – de a naște în apă. Am văzut și vlogul @stefanapeev și mi-a dat încredere să merg pe acest drum. Iar când am cunoscut-o pe moașa am simțit imediat că sunt pe mâini bune, e genul de om pe care îl simți aproape, ca și cum l-ai ști dintotdeauna. Îmi place că aici pot să nasc în apă, să aleg poziții diferite, să am muzica mea, lumină difuză și, bineînțeles, sprijinul lui @vr.cristi lângă mine. După naștere îmi doresc contact piele-pe-piele imediat, alăptare în prima oră și să fim împreună, rooming-in. Sper să și iasă planul. Dacă nu, oricum, există opțiuni și mă bucur că sunt la îndemână”, a povestit creatoarea de conținut pe internet.

Carmen Grebenișan a recunoscut că va decide în momentul nașterii anumite aspecte, în funcție de starea de sănătate și pune accent pe siguranța ei și a bebelușului, astfel că face tot ce poate pentru a avea o naștere ușoară.

„Dacă nu reușesc să rezist la durerea aceasta, că poate o să am dureri foarte mari, dacă simt că mă epuizează, la un nivel la 4 dilatație, mă gândesc că o să cer epidurală. Dacă trec de 5, 6 fără epidurală, practic nu cred că mai aleg să îmi pun, pentru că la 8 oricum se oprește din epidurală, ca să poți să împingi un pic”, a mai declarat Carmen Grebenișan.

Citește și:
Cu ce probleme se confruntă Ilona Brezoianu, cu puțin timp înainte de a naște: „Încerc să fiu optimistă și să mă gândesc că o să fie bine'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people