Dana Rogoz, o nouă aventură în vacanța prin Europa cu trenul: „A fost o experiență cu adevărat impresionantă”

Dana Rogoz și familia ei au ajuns în ultima destinație din vacanța prin Europa cu trenurile.

Dana Rogoz se bucură de câteva zile de o vacanță de poveste împreună cu familia ei. Actrița, soțul ei, Radu Dragomir, și cei doi copii ai lor, Vlad și Lia, au ales să călătorească cu trenul prin Europa, astfel încât să poată explora mai multe destinații. Pe parcursul aventurii lor, s-a alăturat și Barbu, fiul regizorului dintr-o relație anterioară. 

Dana Rogoz călătorește cu familia cu trenurile în Europa

Dana Rogoz și familia ei și-au început escapada europeană cu trenurile din Gara de Nord din București. Până acum, au ajuns în Budapesta, Viena, Roma, Sicilia, Taormina, Paris și Londra. Au mers cu trenul Eurostar, care traversează Canalul Mânecii la 100 de metri sub apă și au experimentat călătoria cu singurul tren din Europa care se suie pe un feribot.

Dana Rogoz a postat până acum imagini din fiecare destinație în care ajuns și le-a oferit urmăritorilor ei informații și detalii prețioase, în cazul în care își doresc și ei să încerce experiența de a călători cu trenurile prin Europa. Actrița și familia ei și-au planificat în cel mai mic detaliu această vacanță. În ceea ce privește destinația finală, aceasta este Scoția, unde vedeta a ajuns deja. Dana Rogoz a povestit că întreaga familie și-a dorit foarte mult să exploreze traseele trenurilor devenite faimoase datorită seriei Harry Potter.

„Dacă mă urmăriți pe stories, știți deja că am ajuns în Scoția, destinația finală a vacanței noastre. De când am organizat această călătorie, familia a avut 2 dorințe clare: trenul care se urcă pe feribot în Sicilia și traseele trenurilor din Scoția, cunoscute din seria Harry Potter. Așa că, după o vacanță de 6 zile la plajă, în sudul continentului european, urmează acum una la o cu totul altă climă în nordul continentului. Desigur, între cele două destinații îndepărtate, au fost mai multe opriri, în mai multe orașe „de tranzit”, inclusiv cu nopți de cazare, ca să nu devină obositor.”

Ce a impresionat-o pe Dana Rogoz în Londra

Înainte de Scoția, Dana Rogoz și familia ei ajuns la Londra, acolo unde, printre altele, au vizionat și musicalul The Lion King.  

„Dar până la Scoția, eu am rămas datoare cu fotografiile și recomandările din Londra. Am stat într-un apartament generos și foarte bine poziționat, Marlin Apartments London City – Queen Street, închiriat prin Booking. Apoi am mers la The Postal Museum și am călătorit cu Mail Rail, aflând povestea trenulețelor care au dus scrisorile, pe sub oraș, timp de 76 de ani, până în 2003. A fost o experiență cu adevărat impresionantă, distractivă, mai ales pentru copii, dar și… nostalgică.
Și apoi am mers la Lyceum Theatre pentru musicalul The Lion King, pe care Radu și cu mine l-am văzut prima oară acum vreo 15 ani. A fost chiar emoționant să ne aducem acum copiii la acest spectacol și să îi vedem atât de fericiți!
Tot în Londra ne-am reîntâlnit cu Barbu, cu care am continuat aventura spre Scoția.
Povestea continuă…”

Citește și:
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu, vacanță după aniversarea nunții. Ce a surprins modelul în camera de hotel

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people