Dana Rogoz și familia sa au dat startul vacanței de vară cu o călătorie diferită de cele obișnuite. Actrița, soțul ei și cei doi copii au ales să plece cu trenul spre Budapesta, iar experiența le-a oferit deja primele amintiri de neuitat.
Vacanța de vară a început pentru Dana Rogoz, soțul ei, Radu Dragomir, și cei doi copii ai lor, iar anul acesta au ales să pornească la drum cu trenul. Prima destinație a fost Budapesta, unde au ajuns după o călătorie cu trenul internațional Ister, experiență pe care actrița a împărtășit-o cu urmăritorii săi din mediul online.
Cuprins
Dana Rogoz a povestit că familia a plecat din Gara de Nord la bordul trenului internațional IRN 472, cunoscut drept Ister. Deși și-ar fi dorit să rezerve o cușetă cu patru paturi sau două compartimente alăturate, care comunică între ele, nu a mai găsit locuri disponibile, chiar dacă biletele au fost cumpărate cu aproximativ o lună înainte.
„Bună dimineața din Budapesta!
Ieri, la ora 18:24, am plecat din Gara de Nord cu trenul IRN 472, numit și Ister. Am avut trei paturi rezervate într-un vagon de dormit. Cușetă cu patru paturi sau două compartimente cu câte două paturi alăturate (care comunică printr-o ușă) nu am mai găsit pentru ziua plecării noastre, deși am cumpărat biletele cu aproximativ o lună înainte. Așadar, planificați-vă din timp ieșirea din țară cu trenul!”, le-a transmis actrița celor care o urmăresc.
Chiar dacă inițial își imaginase că va împărți patul cu fiica sa, Lia, lucrurile au luat o altă turnură. Cei doi copii și-au dorit să doarmă separat, fiecare în propriul pat, astfel că Dana Rogoz și soțul ei au împărțit aceeași banchetă pe parcursul nopții.
Actrița a povestit cu umor întreaga experiență și a mărturisit că, în ciuda spațiului restrâns, călătoria le-a plăcut foarte mult. Trenul a ajuns în capitala Ungariei cu doar zece minute întârziere, iar entuziasmul copiilor a făcut ca întreaga aventură să fie și mai specială.
„Planul inițial era să dorm eu cu Lia în același pat, dar copiii au insistat să doarmă fiecare în patul lui, normal, așa că Radu și cu mine ne-am înghesuit pe aceeași banchetă. În a doua imagine ne vedeți pe toți patru în același pat! Am ajuns la ora 9 dimineața la destinație, cu doar 10 minute întârziere. Nu știu să explic foarte clar de ce, dar cert este că ne place enorm să călătorim cu trenul. Vlad mi-a mulțumit de o mie de ori deja pentru această nouă aventură, chiar de când am pășit ieri în gară.
Vă recomand să vă salvați postările, dacă vreți să pășiți, la un moment dat, pe urmele noastre, căci voi nota numele și numerele tuturor trenurilor. Urmează alte două doar azi!”
Dana Rogoz a împărtășit cu urmăritorii săi un moment cu o încărcătură emoțională aparte. Actrița a dezvăluit că a vizionat prima versiune montată a noului film scris și regizat de soțul său, Radu Dragomir, un proiect special în care întreaga familie apare pe marele ecran.
Pentru Dana Rogoz, această producție are o semnificație aparte. Pe lângă faptul că este regizată de partenerul ei de viață, distribuția îi reunește și pe cei doi copii ai cuplului, Vlad și Lia, motiv pentru care familia a ajuns să îi spună simplu „filmul nostru”. Filmările au început în toamna anului trecut și s-au încheiat în primăvara acestui an, iar în prezent proiectul se află în etapa de postproducție.
Pe rețelele sociale, actrița a povestit cât de important a fost pentru ea momentul în care a văzut primele imagini montate.
„Dacă aș fi ținut jurnalul recunoștinței, ieri, în a 196-a zi din an, aș fi scris că am vizionat prima variantă de montaj a filmului scris și regizat de Radu, filmat din toamna anului trecut și până în primăvara acestui an. E filmul familiei noastre, așa îi spunem, căci jucăm și eu, și Vlad, și Lia”, a dezvăluit actrița.
Foto: Instagram