Cum se simte Toni Grecu după infecția cu coronavirus: „O parte din plămâni a dispărut!”

Cum se simte Toni Grecu la o lună după infecția cu coronavirus și după ce s-a numărat printre pacienții evacuați în urma incendiului de la Matei Balș? Acesta a făcut declarații într-o emisiune TV.

Cum se simte Toni Grecu după infecția cu coronavirus: „O parte din plămâni a dispărut!”

Cum se simte Toni Grecu, după ce a trecut prin momente dificile, contractând noul coronavirus? Actorul a dezvoltat o formă a bolii care a necesitat oxigen și a declarat că a rămas cu sechele în urma Covid-19. Acesta a povestit că starea lui s-a agravat la câteva zile după apariția primelor simptome, și a fost internat de urgență în spital. La o lună de la diagnostic, Grecu a fost invitat într-o emisiune în care a vorbit despre starea lui de sănătate.

Întrebat cum se simte Toni Grecu a povestit că plămânii i-au fost afectați și că face acum recuperare. „Din păcate, o parte din plămâni a dispărut! Acum, lucrurile sunt OK, lucrurile merg spre bine. N-am fost intubat, n-am fost la terapie intensivă, am avut o formă gravă, dar nu chiar atât de gravă. La un moment dat, ca să pot să respir, am avut nevoie de 10 litri de oxigen. Din fericire, am depășit repede momentul, apoi lucrurile au evoluat spre bine și am fost externat”.

Cum se simte Toni Grecu după Covid-19?

Actorul a povestit că a crezut, la debutul bolii, că nu va avea nevoie de spitalizare: „În primele trei zile am avut frisoane, transpirații masive și temperatură. Am zis că așa e boala și că o tratez acasă. Am urmat indicațiile medicului, doar că în ziua a patra de boală am făcut temperatură 39 și am decis să merg de urgență la spital. În trei zile, boala m-a destabilizat complet. Nu puteam să stau mai mult de un minut în picioare și nu puteam să merg la toaletă fără oxigen!”. Grecu a povestit și că a avut nevoie de steroizi pentru a rezista inflamației, iar acum spune că sfătuiește pe oricine contractează virusul să apeleze la medic încă de la primele simptome.

Acum, Toni Grecu reînvață să respire cu ajutorul terapiei: „După o săptămână de stat acasă, pot să spun că sunt OK, încerc să recuperez ce mi-a luat Covid-ul. Acum nu mai depind de oxigen, pot să urc scările singur, sunt OK, fac kinetoterapie pentru plămâni, nici n-am știut că există. Practic, acum mă învață specialiștii să respir, mă învață cum trebuie să-mi expandez toracele, mă învață să-mi reobișnuiesc plămânul să ajungă la capacitatea pe care o avea înainte”.

Citește și:
PRO TV renunță la colaborarea cu medicul nutriționist Mihaela Bilic: „Producătorul nu mi-a dat nicio explicație!'

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people