După o lună petrecută la Șușani, Radu Vâlcan s-a întors în București cu o perspectivă diferită asupra agitației și oboselii acumulate în viața de zi cu zi.
Radu Vâlcan a revenit în București după o lună petrecută la Șușani, acolo unde el și Adela Popescu au o casă de vacanță. Pauza de la ritmul alert al Capitalei i-a oferit prezentatorului TV mai multă liniște și l-a făcut să privească diferit efectele pe care agitația cotidiană le poate avea asupra stării sale.
Cuprins
Adela Popescu și fiul lor, Adrian, plecaseră mai devreme spre București, deoarece actrița a început filmările pentru serialul „Fără Urmă”, de la Pro TV. Familia s-a reunit odată cu întoarcerea lui Radu Vâlcan și a celorlalți doi băieți. După câteva săptămâni trăite mai aproape de natură, prezentatorul a mărturisit că a reușit să se desprindă treptat de tensiunea, oboseala și stările acumulate în viața de zi cu zi. Acesta consideră că oamenii aduc adesea acasă energiile locurilor și persoanelor cu care interacționează, chiar dacă nu sunt conștienți de acest lucru.
„Azi mă întorc în București și mă tot gândesc că luna asta mi-a făcut bine într-un fel în care nu mă așteptam. Stând mult la țară, mi-am dat seama că am scăpat, încet, de multe dintre lucrurile pe care le aducem acasă fără să ne dăm seama. Nu mă refer la lucrurile pe care le punem în valiză. Ci la cele care se lipesc de noi. Mirosuri rămase în haine și în bagaje după filmări, călătorii sau seri petrecute în anumite locuri. Nervi pe care îi luăm cu noi de la alții. Agitație. Stări ciudate. O oboseală care nu pare neapărat a noastră”, a transmis Radu Vâlcan.
Prezentatorul a observat că, de multe ori, membrii familiei sunt cei care sesizează primii schimbările de dispoziție. Timpul petrecut departe de oraș l-a ajutat să lase în urmă o parte dintre aceste stări.
„Și, de multe ori, cel mai straniu este că familia le observă înaintea noastră. Cei de acasă simt că ai venit ‘cu ceva’ înainte ca tu să-ți dai seama că porți ceva cu tine. Luna asta, la țară, parcă s-au mai desprins din ele. Poate pentru că am stat mai mult afară, poate pentru că am avut mai multă liniște, poate pentru că am fost departe de ritmul ăla nebun în care intrăm automat când suntem în oraș”.
Odată revenit în Capitală, Radu Vâlcan își dorește să fie mai atent la influențele din jurul său și să păstreze echilibrul câștigat în această perioadă. Prezentatorul speră ca întoarcerea la programul obișnuit să nu însemne și revenirea la tensiunea de care tocmai a reușit să se desprindă.
„Azi mă întorc în București. Și, dincolo de bucuria întoarcerii acasă, am și un gând pe care vreau să-l țin minte: să fiu mai atent la ce las să se lipească de mine. La locurile în care stau. La oamenii cu care îmi petrec timpul. La stările cu care intru pe ușă. Pentru că uneori aducem acasă mult mai mult decât bagajele. Și sper ca, de data asta, Bucureștiul să nu însemne că o iau de la capăt cu toate lucrurile de care tocmai am reușit să mă desprind”, a încheiat prezentatorul TV.
Inițial, Adela și Radu s-au gândit să se întoarcă împreună în Capitală. Ulterior, au ajuns la concluzia că băieții mai mari ar avea mai mult de câștigat dacă și-ar continua vacanța la țară, în loc să petreacă următoarele săptămâni în casă. Astfel, Radu Vâlcan a rămas la Șușani cu Alexandru și Andrei.
„La începutul vacanței copiilor ne-am relocat la Șușani. Ne-am dus cu tot ce trebuie, cățel, purcel, băgăjele, n-am cărat foarte multe lucruri pentru că avem acolo cam tot ce ne trebuie. Am stat aproape o lună, la final de lună eu aveam deja treabă în București și am decis, împreună cu Radu, inițial am vrut să ne întoarcem cu toții în București, dar ne-am dat seama că este o lună în care copiii vor sta în casă și că nu are sens. Așa că Radu a rămas cu băieții, o să mai stea o vreme, iar eu m-am întors cu Adrian în București, pentru că el e mai sensibil la somn și vrea în general să doarmă cu mine”, a declarat Adela Popescu, pe Instagram.
Foto: Arhiva ELLE