Anunțul făcut de Simona Halep pe rețelele de socializare: „Fericită”

Simona Halep și-a surprins plăcut fanii de pe rețelele de socializare cu imaginile pe care le-a publicat.

Anunțul făcut de Simona Halep pe rețelele de socializare: "Fericită"

Simona Halep și Toni Iuruc au decis de comun acord să se despartă, iar anunțul a surprins pe toată lumea, mai ales că s-au căsătorit civil în urmă cu aproape un an. Cei doi au divorțat la notar pe 8 septembrie, iar cununia lor religioasă era programată a avea loc pe 13 noiembrie.

Pe contul personal de Instagram, Simona Halep a publicat o serie de fotografii, iar fanii ei au fost surprinși plăcut. În imagini, se poate vedea că jucătoarea de tenis este cu zâmbetul pe buze, iar descrierea care a însoțit fotografiile a fost „Zi însorită – zi fericită”. Sportiva s-a bucurat de o plimbare în parc și a ales să împărtășească acest lucru pe Instagram. 

De asemenea, fanii au reacționat și i-au transmis Simonei Halep gândurile lor bune. „Ce ne bucurăm că zâmbești!”, „Și soarele îți zâmbește în față”, „Mă bucur că te văd zâmbind”, „Îmi place când te bucuri de viață”, „Ce bine e să te văd zâmbind”, „Așa să zâmbești mereu!”, sunt câteva dintre comentariile primite de Simona Halep pe Instagram.

 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

O postare distribuită de Simona Halep (@simonahalep)

Recent, Simona Halep a trecut printr-o intervenție chirurgicală. Sportiva a făcut mărturisiri prin intermediul unei postări publicate pe Instagram despre decizia de a face o operație la nas. Jucătoarea de tenis se confrunta cu probleme cu respirația, așa că a apelat la ajutorul medicilor. Cu ocazia asta, a făcut și o intervenție estetică la nivelul nasului. 

„Având probleme cu respirația deja de mulți ani și agravându-se cu timpul, am decis să urmez sfatul medicilor mei și să fac operația necesară. Nu am putut să o fac mai devreme pentru că nu am găsit niciodată cele trei luni necesare pentru recuperare, deoarece tenisul a fost întotdeauna o prioritate în viața mea. Dar am simțit că este momentul potrivit să o fac și, de asemenea, să fac ceva pentru mine ca persoană. De aceea am făcut și partea de estetică, pe care mi-am dorit-o de mult timp, deoarece nu-mi plăcea deloc nasul meu. Așa că am făcut, am rezolvat partea funcțională și partea estetică. Știu că mulți dintre voi mă pot înțelege.”

Citește și:
De ce Mihaela Tatu, celebra moderatoare a emisiunii 'De 3 x femeie', s-a retras definitiv din televiziune

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people