Anda Adam a împărtășit un mesaj emoționant de aniversarea căsnicie cu Joseph.
A trecut un an de când Anda Adam și soțul ei, Joseph, și-au unit destinele într-o ceremonie de vis. Cuplul a celebrat momentul alături de o mulțime de invitați, iar petrecerea fastuoasă a fost organizată într-un club exclusivist din București. Atmosfera a fost una electrizantă, iar artista a strălucit în mai multe ținute speciale, pregătite pentru acest moment unic.
Anda și Joseph trăiesc o poveste de dragoste ce durează de patru ani. În urmă cu 12 luni, au decis să facă pasul cel mare și să își oficializeze relația religios, în prezența celor dragi. Cununia a fost încărcată de emoții, urmată de o noapte de neuitat alături de invitați.
La aniversarea primului an de mariaj, Anda Adam a ținut să-și exprime sentimentele față de partenerul ei printr-un mesaj postat pe rețelele sociale:
„Astăzi se împlinește un an de când am spus ‘DA’ în fața lumii, dar în sufletul meu te aleg în fiecare zi.
Un an de dragoste, de provocări, de zâmbete, de ‘noi’.
Te iubesc mai mult decât cuvintele pot cuprinde și sunt recunoscătoare pentru tot ce trăim împreună.
Un an de căsnicie, o viață de iubire înainte.
Te aleg din nou. Azi, mâine, mereu”, a scris artista.
După această etapă specială din viața lor, cei doi au acceptat o nouă provocare: participarea la show-ul „Asia Express”. Competiția i-a purtat prin mai multe țări și le-a testat limitele, fiind o experiență intensă și provocatoare, pe care au ales să o trăiască împreună.
„Pe mine m-a convins soțul, menţionând că asta va fi luna noastră de miere! Şi eu am zis să-l cred totuşi. Pe el l-am convins eu spunându-i că având în vedere cele trei destinaţii exotice cu siguranţă mergem noi doi, dar ne vom întoarce trei! Cu Aqua man al meu n-avem cum să nu câştigăm! Tura asta îl bag pe el la sesiune de poze cu fanii, că eu am făcut destule până acum!:) Şi unde nu mai ‘Poate fata’ sigur ‘Poate băiatu'”, a declarat Anda Adam recent pe Instagram.
Determinați să facă față tuturor obstacolelor, Anda și Joseph s-au pregătit temeinic, având nu doar ambiție, ci și o strategie bine gândită. În urma unui interviu oferit pentru CANCAN.RO, am descoperit că cei doi ar putea avea un avantaj semnificativ în competiție.
Însă aventura lor a început chiar înainte de plecare. Ajunși la aeroport cu doar câteva minute înainte de decolare, Anda și Joseph au trecut prin momente tensionate, riscând să piardă avionul. Din fericire, au reușit să își rezolve problemele la timp, însă emoțiile nu s-au terminat aici.
Anda Adam: „Nicio emoție. Nu avem emoții.
Joseph Adam: Să nu întârzie avionul, să fie mâncarea călduță în avion.
Anda Adam: Noi am avut un mare stres înainte să ajungem la aeroport pentru că soțul meu nu găsea pașaportul, deci aproape că era să nu mai venim deloc. Deci asta chiar pot spune că a fost un super stres.
Joseph Adam: Și nu este vina soției că ea ține actele de obicei, dar de data asta eu am fost cel care le-a pus bine
Anda Adam: Da, tura asta a avut el grijă să pună pașaportul foarte bine. Atât de bine că absolut toată casa o oră a căutat pașaportul și nu mai aveam cu ce să plecăm.”
Foto: Instagram