Anca Țurcașiu și-a anunțat cu bucurie fanii că și-a îndeplinit o dorință.
Anca Țurcașiu și-a luat inima în dinți pentru a-și îndeplini o dorință la care se gândea de multă vreme. Artista este foarte mândră de faptul că a luat această decizie.
Cuprins
Pe rețelele de socializare, Anca Țurcașiu a dezvăluit că s-a înscris la cursuri de pictură. Visa de multă vreme să facă asta și iată că acum a venit momentul să își îndeplinească dorința.
„Mi-am luat inima-n dinți” și m-am înscris la cursuri de pictură.
Am vrut să fac ceva pentru sufletul meu!
Azi, la a doua oră de curs, când am văzut modelul, am crezut că nu voi fi în stare să-l reproduc.
Și totuși, a ieșit ceva…. trebuie să înțelegeți că e prima oară când fac asta.
Sunt foarte fericită că am luat această decizie, având o perioadă mai puțin aglomerată.
E minunat să poți să-ți faci bucurii!
În 2022, Anca Țurcașiu a anunțat că a divorțat de fostul ei partener, medicul Cristian Georgescu, după o căsătorie care a durat 22 de ani, și alături de care are și un băiat, pe nume Radu. Artista și-a refăcut viața sentimentală, iar în prezent trăiește o poveste de dragoste cu Călin Șerban, cunoscut pentru pasiunile sale legate de sporturile extreme, fiind primul instructor de kitesurfing din România.
Anca Țurcașiu și Călin Șerban au fost invitați în emisiunea „La Măruță” de la PRO TV, iar cu ocazia asta au vorbit despre povestea lor de dragoste. Cei doi se cunosc de foarte mulți ani, inițial fiind prieteni apropiați.
„Am fost reticenți în a ne arăta de la începutul poveștii de dragoste. Am lăsat timpul să curgă… Ne cunoaștem de 20 de ani, când fiecare avea familia lui. Copiii noștri se cunoșteau, se jucau împreună pe aceeași plajă. Iar noi doi am rămas într-o relație de prietenie foarte strânsă. El e din Brașov și, de fiecare dată când mergeam la spectacole în Brașov, îl sunam pe Călin.'
Anca Țurcașiu și Călin Șerban au o legătură foarte strânsă, iar cei doi locuiesc împreună, fie la Brașov, de unde este partenerul artistei, fie în București.
„El face foarte multe sporturi extreme. A fost sportiv toată viața. Avem foarte multe lucruri în comun. Când am început relația, am realizat că și mâncăm la fel, suntem amândoi vegetarieni. Niciodată nu ne-am gândit că ar putea să fie altceva între noi, în afară de o relație de prietenie… Apare omul care simți că poate să fie jumătatea ta. E prietenul meu de o viață. Trec anii foarte repede și vrem să profităm cât mai mult. Orice femeie care trece prin așa ceva vrea să fie iubită, mângâiată, apreciată. Simte că trece timpul în defavoarea ei. Este normal să gândești așa. Ne ajutăm și ne sprijinim foarte mult și avem foarte multe pasiuni în comun. Și avem timp să călătorim, să plecăm peste tot în lumea asta… Contează foarte mult. Suntem într-un moment al vieții… Ne-am întâlnit într-un moment propice, putem să facem multe lucruri împreună”, a precizat Anca Țurcașiu.
Foto: Instagram