Anastasia Soare s-a numărat printre invitații care au luat parte la ceremonia în cadrul căreia David Beckham a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.
Anastasia Soare s-a aflat printre invitații care au participat la ceremonia dedicată lui David Beckham, organizată cu ocazia primirii unei stele pe Hollywood Walk of Fame. Evenimentul, desfășurat la Los Angeles, a reunit familia fostului fotbalist, prieteni apropiați și numeroase nume cunoscute din sport, divertisment și mediul de afaceri.
Cuprins
Românca stabilită în Statele Unite este una dintre cele mai respectate antreprenoare din industria globală de beauty. Născută la Constanța, Anastasia Soare a construit de-a lungul anilor brandul Anastasia Beverly Hills, devenind celebră în întreaga lume pentru tehnica sa de definire a sprâncenelor.
Printre cei care au asistat la ceremonia prin care David Beckham a fost recompensat pentru contribuția sa în sport și impactul său global s-a numărat și Anastasia Soare. Antreprenoarea a publicat ulterior un mesaj emoționant pe rețelele sociale, în care a vorbit despre admirația pe care i-o poartă fostului căpitan al naționalei Angliei.
În mesajul său, aceasta a subliniat atât performanțele sportive ale lui Beckham, cât și rolul pe care l-a avut în promovarea fotbalului la nivel internațional și în dezvoltarea propriilor proiecte de business.
„Astăzi l-am sărbătorit pe @davidbeckham când a primit steaua sa pe Hollywood Walk of Fame. Înconjurat de incredibila sa soție, @victoriabeckham, de copiii lor frumoși și de cei mai apropiați prieteni, a fost un moment cu adevărat special.
David este mai mult decât o legendă a fotbalului – este un soț devotat, un tată iubitor, un antreprenor vizionar și un ambasador global care a contribuit la ridicarea fotbalului la noi culmi în întreaga lume. Talentul, disciplina, umilința și impactul său se extind mult dincolo de teren. O onoare binemeritată pentru o icoană a cărei moștenire continuă să inspire generații întregi. Felicitări pentru această realizare incredibilă.”
Postarea româncei nu a rămas fără răspuns. Atât David Beckham, cât și Victoria Beckham i-au transmis mesaje publice de mulțumire, semn al relației apropiate pe care o au de mai mulți ani. Fostul fotbalist i-a mulțumit pentru susținerea și prietenia oferite de-a lungul timpului, comentând simplu: „Mulțumim pentru bunătate, prietenie și generozitate.”
La rândul său, Victoria Beckham a apreciat gestul și modul în care Anastasia Soare a ales să marcheze acest moment special pentru familia sa.
„Mulțumim pentru cea mai elegantă sărbătoare. Vă iubim.”, a scris creatoarea de modă.
Familia Beckham nu este singura apropiată de Anastasia Soare. Antreprenoarea a fost surprinsă recent alături de Lionel Messi și partenera lui, Antoanela
Apariția sa la Marele Premiu de Formula 1 de la Miami a fost intens comentată online, mai ales datorită imaginilor în care apare împreună cu Lionel Messi și Antonela Roccuzzo. Prezența româncei în compania unuia dintre cei mai cunoscuți sportivi ai lumii confirmă încă o dată influența pe care Anastasia Soare o are dincolo de lumea beauty.
Pentru antreprenoare, experiența de la Formula 1 a avut însă și o puternică încărcătură personală. Anastasia Soare a povestit că întreaga atmosferă de la cursă i-a readus în minte copilăria petrecută în Constanța și amintirile legate de tatăl ei și de pasiunea acestuia pentru fotbal.
„Crescând în Constanța, tatăl meu era un fan înfocat al echipe FC Farul Constanța. Până la vârsta de 6 ani, una dintre cele mai mari bucurii ale mele era să petrec duminicile cu el pe stadion, urmărind meciurile împreună. Dacă echipa lui câștiga, plecam de pe stadion sărbătorind alături de ceilalți fani pasionați. Dar dacă pierdeau, trebuia să așteptăm până când aproape toată lumea pleca, astfel fanii îl tachinau la nesfârșit pe tatăl meu pentru înfrângere. Fanii fotbalului sunt cu adevărat la nivelul următor”. a povestit Anastasia Soare.
Aceasta și-a amintit și de perioada în care juca fotbal în copilărie, alături de băieții din cartier, experiență care a făcut-o să îndrăgească și mai mult sportul.
„După școală, jucam fotbal cu băieții din cartierul meu. Îmi plăcea jocul, știam toate trucurile, iar faptul că eram gimnastă m-a făcut rapidă, flexibilă și competitivă. Lionel Mesi este pur și simplu cel mai mare jucător din toate timpurile. Este maestru în meseria sa.”
foto: Profimedia, Instagram