Alina Pușcaș, vacanță pe insula grecească unde locuiesc doar câțiva oameni: „Apa este absolut minunată”

Alina Pușcaș și familia sa au descoperit Arkoi, una dintre cele mai liniștite insule din Grecia.

Alina Pușcaș își petrece vacanța în Grecia alături de soțul său și de cei trei copii. Familia a ales să descopere și destinații aflate departe de traseele turistice obișnuite, iar una dintre opriri a fost Arkoi, o insulă pe care locuiesc permanent numai câteva persoane.

Alina Pușcaș, vacanță în Grecia

Deși este foarte mică, Arkoi a impresionat-o pe prezentatoare prin apa limpede, plajele retrase și atmosfera liniștită. Pe insulă funcționează o singură tavernă, unde vedeta și familia sa urmau să ia cina, dar și o școală frecventată de un singur elev.

„Vă spuneam ieri că o să ajungem pe o insulă cu doar 14 locuitori permanenți. Hai să v-o arăt. Și tot aici apa este absolut minunată. Bineînțeles că v-am arătat doar o parte din insulă. Pe partea cealaltă este și singura tavernă la care o să ajungem diseară, o să filmez și pe aceea”, a spus Alina Pușcaș, pe Instagram.

Cum arată insula Arkoi

Arkoi face parte din arhipelagul Dodecanez și aparține administrativ de municipiul Patmos. Destinația este mai puțin cunoscută decât marile insule grecești și atrage în special turiștii care își doresc liniște, natură și locuri neaglomerate. Pe insulă se ajunge, în principal, cu barca, existând legături cu destinațiile din apropiere. Peisajul este dominat de vegetație mediteraneeană, măslini, capre și zone rurale aproape neatinse de turismul în masă.

Chiar și în plin sezon estival, Arkoi își păstrează atmosfera calmă. Insula are câteva plaje mici, ape transparente și golfuri protejate, potrivite pentru înot și relaxare. Printre cele mai cunoscute locuri din Arkoi se numără Tiganakia, un golf spectaculos apreciat pentru apa sa limpede. Datorită poziției sale adăpostite și peisajului natural, acesta este una dintre principalele atracții ale insulei.

Alina Pușcaș, probleme grave la casa ei

La începutul anului 2024, Alina Pușcaș, soțul ei, Mihai Stoenescu, și cei trei copii ai lor, Alexandru, Melissa și Iris, s-au mutat într-o casa spectaculoasă. Prezentatoarea și partenerul ei au cumpărat terenul pe care au construit proprietatea în 2018, iar în 2020 au început construcția. Au apelat la arhitecți și designeri de interior, astfel încât rezultatul să se alinieze dorințelor lor. 

Recent, Alina Pușcaș a dezvăluit că a întâmpinat o problemă la ea acasă. Locuința vedetei a fost invadată de viespi. În ciuda eforturilor sale de a scăpa de ele, se pare că nimic nu a funcționat până acum. Vedeta a vorbit despre această situație într-un video publicat ulterior pe Instagram. În secțiunea de comentarii, mai multe persoane au spus că trec prin aceeași problemă.

„Nu știu ce s-a întâmplat anul ăsta, dar noi ne confruntăm cu o invazie de viespi. Am distrus vreo patru cuiburi numai luna asta. Anul trecut nu s-a întâmplat absolut nimic, nu am avut niciunul. Mă ocup singură. Cea mai nasoală variantă este când își fac cuibul între plăcile de fațadă ventilată. E foarte complicat să le distrugi cuiburile, pentru că sunt efectiv băgate în interior, după plăcile de fațadă. Dar le vin de hac”, a povestit Alina Pușcaș pe contul ei de Instagram.

Citește și:
Când începe la PRO TV emisiunea „Burlacii: Foc în Paradis', pe care o prezintă Adelina Pestrițu și care are un premiu de 50.000 de euro. Anunțul este oficial

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people